Identity

Identity (Identitate) (2003), cu John Cusack și Ray Liotta

”Identity” este un thriller psihologic pe care l-am revăzut de curând și pe care, la vremea lui, nu l-am înțeles aproape deloc. Nici de data aceasta nu pot spune că m-a impresionat în vreun fel. Mi se pare ciudat că, în ultima vreme, am văzut numai filme mediocre sau proaste de-a dreptul cu John Cusack, un actor care, nu știu de ce (probabil din cauza reclamei care i s-a făcut), mi se păruse a fi foarte talentat. În fine.
Subiectul filmului se vrea a fi complicat, pretențios, poate un pic original, dar sfârșește prin a fi încâlcit, ba chiar dezamăgitor. Zece persoane, evident și necunoscute între ele, prinse toate în mijlocul unei furtuni năprasnice, se pomenesc a se caza, de voie de nevoie, în același motel nenorocit, aflat la

marginea unei șosele și desprins, parcă, din scene de groază. Cel aflat la recepția hotelului chiar aduce, la prima vedere, a personaj horror, dar nu uimește prin înfățișarea macabră, ci prin trăsăturile pronunțate de psihopat. Personaje de acest tip se tot întâlnesc în filme precum ”Hostel” sau ”Casa de ceară”.
Așadar, după ce se cazează cei zece necunoscuți, privitorul își dă repede seama că fiecare are multe de ascuns. Numai că, nici nu ai timp să te obișnuiești cât de cât cu oamenii, căci se dezlănțuie o serie de crime dintre cele mai odioase, iar ”clienții” prezenți în teribilul motel încep sa fie omorâți rând pe rând. De-acum încolo, întreaga ”șmecherie” a filmului constă în a ”ghici” cine e, de fapt, criminalul. Bineînțeles că, așa cum suntem obișnuiți în altfel de filme, făptașul nu e cine ne-am aștepta, ci cu totul altcineva. Eu, ca să fiu sincer, n-am înțeles prea bine cine este. Poate mă vor lămuri alții.
Totuși, din câte mi-am dat seama, ”Identity” tratează subiectul personalității multiple. În ultimii ani, am observat, personalitatea multiplă (care, în realitate, este o patologie întâlnită extrem de rar și aproape niciodată în formă pură) fascinează tot mai muți producători, dar rar reușește vreunul să o etaleze corect în vreun film mai de Doamne ajută. Mai toate producțiile de acest fel debutează ambiguu, continuă lent, au un interval când te dau peste cap, după care sfârșesc confuz. ”Identity” nu face deloc excepție de la acestă regulă.

The Tall Man

Aseară am văzut ”The Tall Man” (”Bărbatul Înalt”) (2012), cu Jessica Biel în rol principal, un thriller plin de mister și învăluit în ceață până spre final, tratând și un subiect aproape original. După vreo 40 de minute de vizionare, în film se produce o primă întorsătură de situație care îți dă peste cap tot ceea ce ai văzut până atunci. Deja crezi că te afli între tainele patologicului, așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme în astfel de filme, și numai această idee te ”ghidează” de-acum. Totuși, când te-ai resemnat, foarte aproape de final, are loc o a doua răsturnare de situație, care este de-a dreptul uluitoare. Pun pariu că nu te-ai așteptat nicio clipă la așa ceva. Această nouă idee introdusă în film odată cu finalul său are puterea să îți răstoarne dintr-o dată tot arsenalul de păreri anticipative construit până atunci. Ultima idee din film este pe cât de puternică, pe atât de răscolitoare; pe cât de ”benefică”, pe atât de controversată sub aspect moral. Este, cu siguranță, o idee care ridică foarte multe întrebări, care întrebări, din păcate, nu au decât răspunsuri limitate. ”The Tall Man” este un film ce încearcă o formă de salvare din suferință, însă, până la urmă, nu lasă loc, sub nicio formă, fericirii depline. Se va vedea de ce se întâmplă așa.

Introspecție

Credeam că m-am obișnuit cu mine, dar știu că m-am înșelat amarnic. Sunt dese dățile când nu-mi mai găsesc locul. Mă învârt agitat în propria-mi minte dezordonată, dar niciodată nu găsesc o soluție la propria-mi stare. Nu sunt sigur deloc ce e cu mine și asta mă neliniștește cel mai mult. Îmi vine, adesea, să țip, dar știu că nu mă aude nimeni. Iar dacă mă aude, ce folos, nu mă poate ajuta. De fapt, nu vreau ajutor de la nimeni. Nu pot să-l accept. Vreau să fiu eu însumi. Atât! Și, cu toate acestea, îmi e așa de greu...așa de greu. Ceva nevăzut mă împiedică. Ceva mai tare decât mine, decât toată voința și ființa mea.
Deseori am chef de luptă, dar lupta se dă mereu numai cu mine. Mă lupt cu propriile-mi gânduri, niciodată nu ies învingător. Totuși, nu mă las înfrânt. M-am întărit singur ca să merg mai departe și cred că aș putea să o țin așa toată viața mea. Dar ce folos! Mă bat degeaba cu mine, lupta asta îmi aduce mereu numai nefericire. Nu știu dacă îmi va aduce vreodată altceva. De fapt, sunt sigur că nu și, totuși, nu încetez să-mi autoflagelez sufletul și mintea. Nu sunt deloc capabil să duc bătălia asta în afară. Dar, poate, așa e mai bine, pentru că, probabil, aș fi nemilos, și rău, și dur cu alții. Cu siguranță i-aș face să sufere mai tare decât sufăr eu. Așa, eu știu cât pot să duc și știu unde să mă opresc.
Acum constat că nu știu ce vreau. Nu știu acum pentru că nici n-am știut vreodată. Mi-e și teamă să mă gândesc pentru că mă înspăimânt de cât timp a trecut degeaba. Eu, oare, unde-am fost? N-am văzut și n-am simțit nimic? Nimeni nu mi-a deschis ochii și nici mintea? Am rămas suspendat într-un stadiu pe care l-am crezut fericit. De fapt, n-a fost fericire, ci o limitare a minții mele de atunci. Acum, nu mai e nimic. Acum îmi dau seama cât de fals am trăit și mi se pare că e așa greu să pot îndrepta ce s-a croit stricat. Sunt laș, atât de laș încât nu spun nimănui că vreau să mă ajute. Și, totuși, trăiesc. Dar, trăiesc beat pentru că îmi e teamă să înfrunt realitatea. Și-atunci, mă-mbăt cu ”fericirea” care-a fost...sau cu cea care o să vină.
Nimic nu vine pe gratis. Orice pe lumea asta cere sacrificii, iar asta e o altă durere a mea. De ce sa fac sacrificii ca să fiu fericit? De ce să mă vând în mâinile cuiva, care e Destinul, ca să cred că mi-a aruncat praful Fericirii în ochi? De ce să nu fiu așa cum vreau eu când vreau eu? De ce să mă împiedice atâtea pe lume, când eu vreau să mă lase toți în pace? Poate, oare, cineva să îmi răspundă la aceste întrebări? Poate, dar sigur îmi va răspunde ipocrit. M-am săturat de ipocrizie până peste cap și din această cauză vreau să-mi văd semenii goi. Totul la ei e ipocrizie, de când se trezesc până se culcă la loc și numai goliciunea trupească i-ar dezbrăca definitiv de haina odioasă a ipocriziei. Ipocrizia face casă bună cu minciuna, iar de aici până la frică mai e doar un pas. M-am săturat să văd oameni bântuiți de frici inexistente. Îi prefer, mai degrabă, pe cei nebuni. La aceștia din urmă, barem, fricile lor au un temei.
Nu știu dacă o să-mi revin, sau așa sunt eu. Mă simt cu totul amețit într-o lume ale cărei repere le-am pierdut, sau nu le-am identificat niciodată. Dacă mă gândesc la alții, mi se pare că eu nu exist. Totuși, știu sigur că nici ei nu sunt indiferenți în fața vieții. Cu toate acestea, cum de trăiesc? Ce-i mișcă pe ei în față, în timp ce mie mi se pare că stau pe loc și lâncezesc? Să fie numai curajul? Nu știu, dar m-am gândit de multe ori la asta. Niciun răspuns din nicio parte.

USL - pusă cu botul pe labe

După ce s-a întâmplat azi, nu vreau să mă refer deloc la Băsescu, în sensul susținerii acestuia de către mine. Aproape că nici nu mă interesează persoana în momentul de față. Sincer, nu am o părere prea bună despre el, dar asta contează mai puțin. Ceea ce contează, cred eu, sunt principiile și logica.
În ultima lună, am asistat, stupefiat, la manifestări uluitoare ale oamenilor de rând (și nu numai), toate îndreptate împotriva lui Băsescu. Dintr-o dată,  președintele cel mai iubit de români, votat de aceștia de două ori, salvat de popor într-un alt referendum de demitere, s-a transformat, mai ales pe baza a ceea ce s-a prezentat la televizor, în dușmanul de moarte al tuturor. Arătat, o bună bucată de vreme, ca fiind ”tiran”, ”dictator” etc., el a devenit acum, pentru cei mai mulți (care se exprimă), nici mai mult, nici mai puțin, decât ”criminal”. ”Criminalul ăsta de Băsescu”, am auzit de nenumărate ori în trecutul meu foarte apropiat.
Mai mult, fără doar și poate, oamenii (care se exprimă) susțin, la unison, că ”ăsta a dus țara de râpă și n-o să se lase până n-o să ne omoare pe toți”. Evident că, a comenta aceste opinii, e pierdere de vreme. De aceea nici n-o să mă ”leg” în vreun fel de ele. Totuși, ceea ce mă miră este să constat că, mai ales în ultimele săptămâni, de când ”lupta” s-a acutizat, iar spălarea creierelor a atins cote alarmante, cei porniți animalic împotriva lui Băsescu, nu doar că nu mai acceptă păreri referitoare la principii, dar le și calcă în picioare, având o satisfacție bolnavă. De ce s-a ajuns aici? Pentru că, după părerea mea, useliștii, pe fondul nemulțumirilor provocate de așa-zisa criză mondială și, în dorința lor nestăvilită de a prelua puterea toată, l-au făcut țap ispășitor, pentru orice, pe Băsescu. Astfel, în loc să prezinte realitatea într-un mod onest, au denaturat-o cât au putut de mult, aruncând toată vina, pe un singur om. În aceste condiții, omul obișnuit, prins în grijile de zi cu zi, a încetat să se mai gândească profund la ce se întâmplă, a încetat chiar să își mai pună întrebări și, el însuși, în ciuda oricărei logici, a început să creadă sincer că, nu se poate face nimic bine în țara asta, pentru că, pur și simplu, nu vrea Băsescu. Mai mult, chiar crede că Băsescu, și nimeni altul, i-a tăiat pensia, i-a micșorat salariul, l-a înjosit etc. pentru că așa a vrut el.
Să zicem că ar fi așa. Totuși, ceea ce e de-a dreptul revoltător este că, deocamdată, nimeni nu spune răspicat că USL-ul se află, în fapt, la Putere. Da, asta e cea mai adevărată realitate, USL este la Guvernare și, tot ea, controlează Parlamentul. În aceste condiții, dacă chiar ar vrea să facă treabă, poate să facă cât dorește pentru că are aproape toate pârghiile în mână și, devine, evident, un non-sens să spună ”nu putem pentru ca Băsescu nu ne lasă”. Adică cum? De fiecare dată când s-au exprimat, n-am înțeles niciodată clar cum poate Băsescu (sau oricare ar fi în locul lui), legat la mâini din cauza limitărilor Constituției, să împiedice, fundamental, acțiuni ale Guvernului sau Parlamentului. În mod sigur știu că Băsescu nu este un sfânt, dar la fel de bine știu că nici USL-ul, nici pe departe, nu e ușă de biserică. Astfel, când în USL dictează un partid rupt dintr-unul totalitar și când un turnător odios conduce formațiunea din umbră, mă gândesc, mai degrabă, că aceeași USL dorește scoaterea din schemă a lui Băsescu pentru a prelua puterea totală și, mai dorește, de asemenea, satisfacerea orgoliilor unor lideri mai mult sau mai puțin penali. Dacă nu ăsta era scopul, de ce USL a forțat accederea sa la Putere cu doar 4-5 luni înainte de alegeri? De ce a riscat să se erodeze, când putea, foarte bine, să mai aștepte, în Opoziție, iar PDL la Guvernare și Băsescu la Cotroceni puteau fi făcuți praf și pulbere în alegerile ce aveau să vină? Toate acțiunile lor mă împing să cred că oamenii nu mai aveau răbdare, vroiau să simtă, cât mai curând, gustul și mirosul puterii. Și au preluat-o, evident, prin aranjamente de culise.
Imediat după aceea, fibra totalitară din inima USL a început să vibreze. Vroiau totul, ei să fie stăpânii absoluți, iar pentru asta era obligatoriu să îl alunge pe Băsescu de la Cotroceni, posibil chiar să-l bage în pușcărie. Ca să le iasă planul, au inventat că nu pot coabita cu Băsescu, că acesta are o fire conflictuală, că se opune acțiunilor lor doar pentru că așa vrea el. Un exemplu de manipulare și minciună ordinară a funcționat și aici. USL a acuzat lipsa de coabitare a lui Băsescu, în condițiile în care, revoltător, când era in Opoziție, aceeași formațiune era regulat chemată la Cotroceni, la consultări, și, aproape de fiecare dată, refuza să participe. Păi, atunci, cine nu coabitează primul? Din nou răspunsul este mai mult decât evident, însă mizerabila USL a mizat tot timpul pe memoria scurtă a oamenilor, precum și pe limitarea mentală a susținătorilor ei.
Mai departe, în ciuda logicii, USL a inventat mascarada cu referendumul. Ca să scape de Băsescu, trebuiau, de ochii lumii măcar, să organizeze un referendum pentru demitere. Că au luat cu asalt instituțiile democratice ale statului, că au schimbat nenumărate legi în timpul jocului, că au aruncat minciuni cu duiumul, că au fost de o aroganță nemaivăzută, iarăși, au uitat toți. E posibil ca eu să fi văzut sau înțeles aiurea. Nu contest. Dar Europa Occidentală? Dar SUA? Liderii europeni? Ziarele de renume din toată lumea? Toți aceștia de ce au comentat? Dacă Ponta si Antonescu au procedat corect, de ce n-au fost lăudați de nimeni din afară? Mai mult, unde s-a mai întâmplat, în lumea civilizată, ce au făcut ei? S-ar părea că, iarăși, mizând pe memoria scurtă, prostie etc., toate acestea nu mai contează. Contează, zic ei, că s-a întâmplat referendumul. Și, de-atunci încoace, o țin una și bună că 7,5 milioane de oameni au votat împotriva lui Băsescu, iar din cauza, acesta asta trebuie să plece. De acord. Dar ceilalți, până la 18 milioane, unde sunt? Ne împiedică vreo logică să presupunem că aceia ar fi toți susținători ai lui Băsescu? Evident că nu ne împiedică.
Numai că eu nu o să spun că Băsescu are restul de susținători până la 18 milioane, dar o să spun că avea tot dreptul să le ceară oamenilor să nu iasă la vot. De ce? Pentru că, dacă pe mine cineva mă ”invită” la un joc murdar, am două opțiuni clare: să intru în joc, sau să nu intru. E simplu. Și, dacă chiar mi-ar face cineva propunerea asta, mai mult ca sigur nu aș intra în joc, pentru ca nu e jocul meu. De ce să intru într-un joc murdar, dacă știu din start că-l pierd, având în vedere că nu se desfășoară corect? Cine sunt cei care mă împing pe mine în joc, fără voia mea? Au dreptul să facă asta așa, după bunul lor plac?
Era Băsescu în ipostaza de a fi demis? E greu de spus. Ceea ce e însă evident e faptul că, dacă tot s-a făcut referendumul, e ușor de presupus că oamenii puteau să-și exprime simplu opțiunea pentru demitere. Mai mult, dacă în rândurile populației exista o dorință uriașă (așa cum susține într-una USL-ul) pentru demitere, era logic ca mase enorme de oameni să iasă la vot si să voteze pentru demitere și, astfel, scăpau de ”criminal”. Faptul că nu s-a întâmplat așa, demonstrează, conform aceleiași logici, că USL-ul a mințit de a rupt. În plus, în această situație, USL-ul era cea obligată de conjunctură să scoată lumea la vot pentru că ea inițiase referendumul, cum și ideea că ”poporul nu-l mai vrea pe Băsescu”, și nu Băsescu era obligat, pentru că el n-avea niciun interes să facă asta. Ba, dimpotrivă, el putea, foarte ușor, să spună: ”Nu mă bag în jocul vostru murdar, descurcați-vă singuri”. Oare, mă întreb, ce a împiedicat ”poporul subjugat” (conform spuselor USL) să iasă în număr impresionant și să voteze pentru demitere? USL-ul ar trebui să răspundă urgent la întrebarea asta și să o lase mai moale cu cei 7,5 milioane. Sunt relevanți și aceștia, nu zic nu, dar depinde extrem de mult cum privim lucrurile. Dacă ieșeau 17 milioane, din care, 15,5 miloane votau pentru demitere, mai putea cineva să comenteze ceva? Evident că nu. Așadar, în condițiile în care, în ciuda tuturor încercărilor (ilegale) - prelungirea, în premieră, a duratei de votare, e doar una dintre ele - USL-ul n-a reușit să scoată la vot câți oameni și-ar fi dorit, au marșat pe ideea că ”ce ne mai trebuie cvorum, milioanele de voturi pentru demitere nu sunt evidente”? Nu, nu sunt. Dar asta deja am explicat-o mai sus.
În ceea ce privește cvorumul, consider că acesta este obligatoriu întrucât președintele țării nu este un lider de sindicat într-o întreprindere cu 100 de angajați care aleg ei, prin ridicarea mâinii, dacă mai vor sau nu să-l mențină în funcție pe acel lider. Fără cvorum, o mână de parlamentari dubioși, prin înțelegeri între ei, hotărăsc, dintr-o dată, să scape de un președinte, pentru că acesta nu le mai servește intereselor lor. Și, atunci, votează în Parlament pentru suspendarea acestuia, organizează un referendum după legile lor, iar cu 3 oameni prezenți, din care 2 votează pentru demitere, au scăpat de președintele ales al țării. Ideal!
Ori, esența democrației e simplă (sau așa ar trebui să fie): majoritatea hotărăște. Vrea populația demitere? În regulă, să se miște la urne peste 50 %, să voteze cei mai mulți pentru demitere și s-a terminat. Nimeni nu va mai putea spune nimic. Așa e corect, cei mai mulți să hotărască, nu o gașcă de interesați. Nu contează că e vorba de Băsescu, sau de altul, e vorba de un principiu. Dar ce principii? USL n-a auzit de când e de așa ceva și nici că se întrevede vreun gând de schimbare. Să vedem ce-or să facă acum.

Guvernul Boc sau prostia absoluta

Daca nu l-ai cunoaste si te-ai intalni cu el pe un drum de tara, Ministrul Muncii, Mihai Seitan, ti-ar parea a fi un betiv notoriu care tocmai s-a sculat din sant. Daca l-ai mai auzi si cum vorbeste, convingerea ta ca e beat ar fi deplina. Iata, deci, ca un astfel de om, cu o asa aliura, se pomeneste ieri sa spuna ca, daca masurile actuale de austeritate nu-si vor produce efectele dorite, salariile vor scadea din nou, de data asta cu sume intre 30 si 70 %. Ce e de facut? Ministrul e nebun, sau e prost de-a binelea? E cinic pana la extrem, sau nu-i pasa?
Pe de alta parte, vor sa mai ia 70 % din ce? Din 600 de lei cati le vor mai ramane bugetarilor dupa 1 iulie? Apoi, ce inseamna "daca masurile actuale nu-si vor produce efectele"? Pai, daca Seitan nu e sigur ca-si vor produce efectele dorite, de ce le mai aplica? Nu cumva asistam, iarasi, la un experiment pus in derulare de un guvern criminal? Mi-e teama ca da.
Parerea mea sincera e ca acest ministru e oligofren. Iar faptul ca el anunta o alta masura extrema in plina fierbere sociala, dovedeste ca nu are cunostinte elementare de psihologie a conflictului. Daca ar fi avut, ar fi stiut ca niciodata in plin conflict nu vi si anunti masuri si mai dure decat cele care au generat conflictul. Daca faci asta, e ca si cum ai turna gaz pe foc, iar starea de tensiune nici vorba sa scada ci, dimpotriva, se agraveaza. Seitan se afla deja ieri pe un butoi de pulbere si tot el a fost cel care a aprins fitilul.
Guvernul Boc trebuie sa plece. Urgent! Sa plece cu totul, cu mic cu mare, cu Seitan si Vladescu, cu Udrea si Videanu, cu Blaga si Berceanu. Acest Guvern este clar incapabil sa gestioneze situatia actuala a tarii. Ce a facut Seitan ieri nu este doar o gafa, este o prostie evidenta generata de limitarea intelectuala a individului. Mi-e clar. Si nu e singurul.
Daca te uiti si la Vladescu, Ministrul Finantelor, te apuca mai intai o stare de sila, si nu sti de ce. Daca te uiti in continuare, si-l mai auzi vorbind, individul iti pare de o libidinosenie ordinara, evident impreunata cu o autosuficienta scarboasa. Si, cica, el e tehnocrat. Tehnocrat in ce? ma intreb, caci in finante sigur nu e. Mie, mi se pare ca acest ins sufera de o deteriorare mentala grava pentru ca altfel nu inteleg de ce nu se incheaga nimic niciodata din ceea ce spune. Si, ca sa nu vars, schimb intotdeauna canalul cand il vad. Mai mult de 2 minute nu cred sa-l fi suportat vreodata.
Mai departe, a aparut in prim-plan zilelea acestea Funeriu, Ministrul Educatiei. Baiat spalat la prima vedere, scolit in Occident, se dovedeste a fi un amator cu apucaturi de dictator. Ce face Funeriu cand sindicatele cer greva ca le-a ajuns cutitul la os? Bate cu pumnul in masa si le spune sa-si bage mintile-n cap. Ca daca nu ce? l-as intreba eu. Ca daca nu el tot tine BAC-ul, dar il tine nu cu cadrele didactice, ci cu portarii, cu femeile de serviciu, cu laborantii, cu educatoarele si cu oricine s-o mai gasi prin scoli. Ca asa vrea el, Funeriu, sa-si bata joc de un examen national, sa-si bata joc de o generatie de copii, sa-si bata joc de tara. Iar profesorii n-au decat sa faca greva cat vor vrea. Ia mai dai in ... cu pretentiile lor.
Ca si Funeriu are un intelect de limita, e limpede. Aflat ieri in fata presei, omul nu stia ce sa raspunda altceva decat ceea ce-i soptea la ureche secretara. Jalnic.
Ei bine, iata, cu astfel de indivizi defileaza Boc. Mi-e sila, pe bune. Si ma intreb: ce hal de Guvern e ala care nu gaseste o solutie eficienta care sa imbunatateasca cat de cat situatia? Ce hal de Guvern e ala care ia masurile din mers si nu stie ce efecte vor avea? Ce hal de Guvern e ala care, in loc sa linisteasca populatia, o inspaimanta? Ce hal de Guvern e ala care nu poate face o previziune clara si care sa se si adevereasca? Ce hal de Guvern e ala ai carui membri nu stiu unii de altii, uita ce au declarat ieri, sau isi iau cuvintele inapoi? E clar, asta nu e guvern, e doar o adunatura de insi disperati, depasiti cu mult de situatie, dar extrem de nesimtiti. Si nu vor in ruptul capului sa plece de la putere.
Ma gandesc asa: daca te-ai duce intr-o piata si ai alege la intamplare 15 oameni si le-ai da functii de ministri, acestia cred ca ar conduce tara mult mai bine decat o face acum adunatura lui Boc. Pentru ca cei 15 precis ar avea mai mult bun-simt, ar gandi logic si ar avea incredere in specialisti. Ce bine ar fi daca si cei care ne conduc acum ar avea macar aceste 3 calitati. Dar nu le au. Si tocmai pentru ca nu le au, ei trebuie sa plece imediat.
Nu poti sa conduci o tara mintind. Si Boc a mintit, si inca mai minte cu nerusinare. A spus ca anul acesta nu vor scadea pensiile si salariile, iata ca vor scadea; a spus ca in 2010 vom iesi din criza, acum tot el vine si ne spune ca nu vom iesi; a spus...dar cate n-a tot spus si nimic nu se adevereste.
Nu poti sa conduci tara fiind limitat la cap. Iar acestia, au dovedit-o, sunt extrem de limitati. Ceea ce fac ei nu reprezinta masuri, plan de redresare, program. Actiunile lor sunt doar pline de tupeu si-atat. Pentru ca, orice program, are o finalitate, presupune niste pasi de urmat si se bazeaza pe analizele unor specialisti. Care-i finalitatea programului lui Boc? Niciuna, deocamdata sa taiem din salarii si vedem apoi ce se intampla. Care sunt specialistii lui Boc? Nu-i vedem. Care sunt pasii programului lui Boc? Sa taiem, sa dam afara, iar sa taiem. Atat si nimic altceva.
Ma apuca groaza cand aud zilnic de la demnitarii statului expresii de genul: vom vedea; este posibil; s-ar putea; daca etc. Toate acestea demonstreaza clar ca acesti oameni nu au nici macar o viziune pe termen scurt si conduc strict dupa ureche. E ciudat, daca nu chiar absurd ceea ce se intampla, pentru ca ei nu sunt unii stransi la un pahar intr-o carciuma care, neavand ce face, isi mai dau cu parerea despre treburile tarii. Ei, daca n-o fi alba, o fi neagra, iar daca n-o fi nici neagra, las' c-o fi gri. Cam asa merge treaba la demnitarii nostri.
Niciodata in cei 20 de ani de pana acum n-am simtit o asa lipsa de profesionalism la oamenii din Guvern. Am mai vazut prostii mari si la altii, s-au mai contrazis, au mai dat cu bata-n balta, dar parca de fiecare data au stiut s-o dreaga si, pana la urma, nu mai erai sigur daca chiar a fost o prostie, sau doar tu ai interpretat-o asa. In schimb, Guvernul lui Boc o comite pe fata, zi de zi, iar incercarile de a o intoarce, nu sunt altceva decat alte gafe penibile. Si sunt gafe pentru ca la ei nu exista coordonare, nu exista comunicare, nu exista echipa. Fiecare face ce-l taie capul si spune ce a visat noaptea. Iar dupa ce a spus, este tras de maneca de sef ca de ce a spus ce-a spus. Si atunci trebuie sa dreaga ce-a spus, dar mai bine ar lasa-o asa, caci nu-l mai cred nici copiii de gradinita.
Sunt penibili, sunt terminati, sunt disperati. Disperarea lor nu consta in aceea ca ar putea sa iasa rau pentru popor, ci se tem sa nu pice rau in ochii sefilor si sa-i schimbe din functii. Pana la urma, cine sunt ei? Gasca de oportunisti, extrem de bogati, dar groaznic de limitati la minte, se perinda pe la televizor si ne spun ca va fi bine. Bine pentru cine? Tot pentru ei, desigur, caci au conturile doldora de euro si inca le mai umfla. Chiar asa, se aude ca Vladescu ar fi unul dintre cei mai bogati romani. Hm, parca nu-mi vine sa cred ca un ins cu o asemenea mutra ar fi capabil sa gestioneze afaceri (chiar necurate) care sa-i aduca sume colosale de bani. Dar, mai stii, prostia face casa buna cu tupeul, iar prin tupeu si cu ajutorul functiei faci multe, chiar sa strangi milioane de euro.
In concluzie, mi-e clar, ar fi timpul ca Boc cu ai lui sa ne lase. Sa se duca unde-or stii, numai sa nu mai auzim de ei. Eu, unul, nu mai pot. Nu mai pot demult, dar am tot sperat, am tot tras de mine sa-i cred, am tot zis ca altii sunt vinovati. Nu neg ca n-ar avea si altii vina lor, dar disperatii lui, Boc cu chipurile lor, ma inspaimanta. Nu-i mai cred nicio secunda si sunt sigur ca nu sunt capabili decat sa stranga bani pentru ei. Atat si nimic altceva.

Iti multumesc

Pentru persoana cea mai importanta din viata mea, ii ofer aceasta melodie cu toata caldura de care sunt in stare

http://www.youtube.com/watch?v=QMlRUsWp7pU


iar aceasta ptr a arata ca si baietii sunt sensibili, iar uneori chiar...plang


http://www.youtube.com/watch?v=WNeaUVaJfbE

Lipsa banilor si sclavia de tip nou

O scarba nedisimulata m-a cuprins cand am aflat de curand ca, pentru a creste incasarile la buget, guvernantii s-au decis sa taie procente importante din salarii, pensii si ajutoarele de somaj. Cu alte cuvinte, masura va afecta, in cea mai mare parte, categoriile cele mai sarace ale statului. Caci, cat are salariul un bugetar de rand? Lucrand in sistem, stiu precis ca salariul acestuia nu depaseste 800 de lei net. Daca i se va mai lua 25 % din el, bugetarul respectiv va ramane cu un venit net lunar infim. Iar el, de-acum, va trebui sa se descurce de la luna la luna cu acesti bani.
Faptul ca cineva a inventat un job full-time prin care, intr-o lume moderna cum este cea de azi, tu sa fi platit cu 800 de lei pe luna, ar putea parea ca tine de patologia mintii, respectiv de un absurd desavarsit. Caci, ce sa faci cu 800 de lei? Iti ajung acesti bani sa supravietuiesti? Evident ca nu. Iar daca nu-ti ajung, de ce cineva iti da numai atat? Nu cumva pentru ca e nebun? Nu, nu e nebun si am sa explic imediat de ce nu e.
Interesant este ca cei care dau legi ca tu sa castigi 800 de lei pe luna, au in conturi milioane de euro. Dar daca tie ti-ar da mai mult, ar trebui sa "ia" de la ei, pentru ca ale lor conturi sunt umflate cu banii extrasi in urma muncii tale. Pe de alta parte, ei stiu precis ca banii pe care ti-i dau tie, nu-ti vor ajunge nici pentru o saptamana, dar tocmai de aceea iti dau atat, ca sa nu-ti ajunga. Pentru ca daca ti-ar fi suficienti macar de la salariu la salariu, tu ai incepe sa nu prea mai ai grija banilor si ai fi atent, de exemplu, si la modul in care guvernantii te conduc. Iar lor nu le place asta.
Sclavia de tip nou nu mai inseamna, la fel ca in trecut, sa stea cineva cu biciul la spatele tau si sa-ti spuna ce sa faci. Azi, una din formele sclaviei moderne, o reprezinta manipularea ta continua prin lipsa banilor. Caci, in societatea actuala, daca nu ai bani, nu contezi. Iar daca nu contezi, nu existi. Prin urmare, tu vrei sa contezi si sa existi, iar cei care te platesc stiu foarte bine asta. Vrei sa contezi si sa existi pentru ca ai dorinte, idealuri, scopuri, fantezii. Pe toate acestea nu le poti atinge decat cu bani, iar ca sa obtii bani, o sa incepi sa faci orice. Chiar sa accepti slujbe platite cu 800 de lei pe luna. In momentul in care ai acceptat o astfel de slujba, sefii tai stiu ca nu de placere ai vrut-o, ci de nevoie. Si, de aceea, cand tie nu-ti convine ceva (si sunt atatea care nu-ti vor conveni), iti vor spune sa pleci. Sa pleci unde? e intrebarea care te macina. Sa te duci cu ce? Caci tu esti falit, muncesti doar ca sa supravietuiesti, iar acum, vezi bine, in unele cazuri, cand vrei sa-ti schimbi serviciul,trebuie sa platesti...spaga. Si, astfel, esti fortat sa ramai acolo unde esti.
Ciudatenia este ca, desi ai 800 de lei pe luna (adica nimic), cineva isi permite, totusi, sa-ti mai ia 25 % din ei. Ar putea parea uluitor pentru ca, in aceste conditii, ai putea crede ca nu va mai munci nimeni, ca toti isi vor da demisia. Asa ar putea parea, numai ca, in realitate, nu va demisiona nimeni, sau foarte putini o vor face. De ce nu vor demisiona? Am explicat mai sus. De ce au curaj sa-ti mai ia din salariul tau de nimic? Pentru ca stiu ca tu nu vei pleca. "Bine, ai putea sa zici, institutia va functiona ca vai de ea, nimeni nu va mai fi interesat sa munceasca serios". "Si ce daca, isi vor zice, important e ca se misca ceva". Chiar asa, cum-necum, treaba merge inainte. Legal, institutia functioneaza. Cum functioneaza? "Asta nu e treaba noastra, sa se ocupe sefii directi".
Asadar, la un moment dat, o sa te trezesti si cu salariul ciopartit si muncind in continuare in aceeasi institutie jalnica. Si, astfel, iti intaresti conditia de sclav. Caci, ce altceva poti fi, cand, desi nu te tine nimeni cu forta, esti totusi legat de acel loc, precum erau odata serbii legati de pamant. Si muncesti 8 ore zilnic (uneori chiar mai mult), si te duci la program, si ai sefi care stau pe capul tau zi de zi. Si numai tu stii ce ura se strange in tine, dar n-ai ce sa faci cu ea, mergi mai departe.
In paralel, altii, care au joburi mai bune, vor rade de tine si-ti vor spune ca esti prost, plafonat, incapabil, nepregatit. Se vor lauda cu castigurile lor, cu avantajele lor si-ti vor mai zice ca ei niciodata nu ar sta pe un salariu ca al tau. Ca, decat asa, mai bine ar vinde cartofi in piete, sau ar crapa piatra seaca. Oare? Pe tine te va afecta cumplit si-ti va veni sa-ti iei campii, fara sa te mai intrebi cat din ceea ce au altii, au obtinut prin ei insisi, si cat e noroc. Cat e munca proprie, si cat e ajutor din partea altora? Cat de super pregatiti sunt, si cat sunt tinuti in brate? Precis si tu ai face fata, poate si mai bine, daca ai fi obtinut jobul lor. Pe de alta parte, nimic nu e sigur, daca azi se bucura de mii de euro pe luna, maine s-ar putea sa nu ia nimic. Falimentele se inmultesc precum ciupercile dupa ploaie.
Revenind, o sa constati tot mai acut ca banii nu-ti mai ajung aproape deloc. Si, atunci, incepi sa te imprumuti. Si ceri azi la unul, maine la altul si tot asa o tii pana cand nimeni nu-ti mai da, iar cei care ti-au dat, te bat acum la cap sa le dai banii inapoi. Dar ce sa le dai, de la inceput stiai ca nu vei avea de unde.
Lipsa banilor te depersonalizeaza, iti viciaza fiinta. Cu cat nu ai, cu atat decazi. Si iti pierzi prietenii, cunoscutii, iubitul sau iubita, esti blamat si injosit de toata lumea. Decazi in ochii tai, iar cu cat decazi mai mult, cu atat devii mai antipatic pentru toti. Ceilalti nu mai au intredere in tine, fug de tine, nu-i mai interesezi. "Sa pui mana sa muncesti" iti vor urla tot timpul in timpane, dar ce sa muncesti cand tu nu sti incotro s-o apuci? Incepi sa vinzi si ceea ce ai, dai pe nimic si hainele de pe tine, numai sa supravietuiesti. Poate ca esti inteligent, ai studii complete, dar degeaba, ajungi sa nu mai contezi. "Munceste, munceste" ti se va spune mereu, iar tu stii bine ca sunt nebuni cand iti zic asta, caci ai incercat de-atatea ori, dar nimeni nu te-a bagat in seama. Ai capatat si o privire de infractor, iar cand te-au vazut cum te uiti, te-au alungat de pe la toate interviurile.
Sclavia ta continua cu fiecare zi care trece. Sefii, colegii mai instariti pe care-i ai, stiu prin ce treci, dar niciunul nu vrea sa te ajute. Dimpotriva, daca te vad asa rapanos, fara speranta, te injosesc si mai mult, iar daca tu esti, sa zicem, inginer, asta nu conteaza pentru ei. Acum, esti orice si faci ce ti se spune. Esti bun la descarcat, incarcat, carat. Cand e nevoie de un ajutor undeva, tu esti cel care vei fi trimis.
Guvernantii, de asemenea, se bucura ca esti sclav si fac tot ce pot ca sa nu devi altceva. Caci, ei, mai mult decat oricine, vor sa te tina asa pentru ca le place ca tu sa fi sarac, sa fi prost, neputincios, bolnav, indatorat. Cu cat tu esti mai sarac, cu atat ei vor fi mai bogati; cu cat tu esti mai fara putere, cu atat ei vor fi mai tari in fata ta; cu cat tu esti mai prost, cu atat te vor manipula mai rau si-ti vor inchide gura. Si te vor face sa crezi ca, atunci cand esti disperat si nu mai poti, ajutorul pe care-l primesti vine strict de la ei si ti-e destinat numai tie. Ba, mai mult, vei crede ca daca ei nu vroiau, nu-ti dadeau. Iar daca ti-au dat, rezulta ca sunt oameni buni si au rupt din avutul lor ca sa-ti dea tie, un nenorocit ce te gasesti. Si-ti dau, ca unui milog, niste produse vechi, aruncate intr-o plasa prafuita. Asta e pomana lor si cu ea iti iau ochii. Totusi, de unde bani chiar si pentru nimicul acesta? Nu te mai intrebi, important e ca ai primit ceva. Si, pentru ca ai primit, ti se pare ca e mai bine de tine. Dar, tu castigi mai multi bani? Nu. Mananci de-acum ce-ti doresti? Nu. Te imbraci cum ai vrea? Nici vorba. Te distrezi mai mult? Evident ca nu. Ramai in continuare sclav, insa ei eu reusit sa-ti inoculeze ideea ca te-au ajutat, desi tu traiesti la fel de prost. Si nici macar nu te gandesti ca, tot ceea ce pare ca ti-au dat, nu e de la ei, ci tot din munca ta este, munca pe care nu ti-o platesc asa cum trebuie. Si, uite-asa, traiesti de pe o zi pe alta, de la un an la altul si nimic nu se va schimba pentru ca tu te-ai nascut sclav, ai mentalitate de sclav si tot asa vei muri. Ah, si ce bine le prinde altora ca tu esti asa...nici nu-ti imaginezi.