Copilul statea pe mijlocul patului, cu spatele rezemat de zid si urla cat il tineau plamanii. Doua femei aproape obeze erau asezate direct pe covor si jucau de zor table, iar nori grosi de fum le ieseau din gura. La un moment dat, una s-a ridicat si s-a indreptat spre copil, iar eu am crezut ca merge sa-l linisteasca, dar cand a ajuns in dreptul lui, l-a izbit cu pumnul peste fata cat a putut de tare, dupa care s-a intors din nou la jocul ei. Copilul s-a rostogolit o data, apoi s-a lasat pe spate, cu picioarele in sus si imediat dupa aceea a alunecat pe marginea patului in jos, cazand in cap, direct pe podea. Cateva clipe am crezut ca si-a rupt gatul, caci nu l-am mai auzit, dar apoi l-am vazut ca s-a sculat de unde cazuse si s-a dus iar la locul lui de dinainte. Si a inceput iarasi sa zbiere, parca mai tare de data asta si pe masura ce tipa, pielea fetei lui se schimonosea ingrozitor si devenea tot mai neagra la culoare. N-a durat mult si, cealalta femeie, care ramasese impasibila mai devreme, s-a ridicat si ea, s-a dus catre acelasi copil, l-a apucat de umeri si a inceput sa-l zgaltaie cu o asa putere de am crezut ca o sa-i sara capul de pe umeri. "Taci, taci...taci dracului ca ne bagi in pamant". Asa ii striga acum, numai ca, copilul cred ca lesinase deja, caci extremitatile lui, in timp ce nebuna il scutura, pareau asa flexibile, de ai fi zis ca sunt legate de trup cu arcuri, si nu prin cartilaje. Femeia care ramasese jos, nu se uita deloc sa vada ce se intampla, ci doar i-a spus celeilalte sa-l ia si sa-l duca de-acolo, ca daca vine ea la el, o sa-l omoare cu mana ei. Aceasta s-a conformat si a tras de copil, vrand sa-l duca in alta parte, dar daca a vazut ca el nu poate pasi, l-a luat in brate si a iesit.
Acum, femeia care inca mai era cu mine in camera fuma in continuare si statea asa de imobila de parca se afla intr-o transa. M-am ridicat de pe scaun si m-am dus in fata ei, ca sa fiu sigur ca ma vede, si i-am zis din nou "buna ziua". Ea nu s-a uitat la mine, nici ca mi-a raspuns, insa, macar, m-a intrebat pe cine caut. I-am spus de ce venisem si cu cine aveam treaba si, desi mi-a lasat impresia ca nu intelesese, a inceput sa strige numele persoanei pe care o cautam. A strigat o data, a strigat a doua oara, nimeni nu-i raspundea. Totusi, cand sa strige a treia oara, a aparut pe usa pe unde iesisera cei doi, o alta femeie solida, care avea toata fata acoperita cu un bandaj si nu i se vedea decat ochiul drept. Ea era cea pe care o cautam si am rugat-o sa ia loc pana o sa-mi termin treaba.
De cum am vazut-o, m-a surprins enormitatea acelui bandaj, dar am crezut ca s-o fi ars cumva, sau poate ca are vreo eczema care e in curs de vindecare. Am intrebat-o ce a patit, dar nu-mi spunea, insa eu nu eram atent la ea si, in timp ce-mi scoteam lucrurile din geanta, a inceput sa isi desfaca bandajul, fara ca eu sa o observ. Cand am terminat sa-mi caut cele necesare, ea terminase deja de desfacut, iar eu am ridicat capul si, cand am vazut-o cum arata, m-am speriat atat de tare, incat am dat sa ma ridic de pe scaun si sa o iau la fuga. Cu siguranta asa as fi facut, numai ca, intre timp, fara ca eu sa simt, femeia care mai era prezenta, venise in spatele meu si, cand a simtit ca vreau sa fug, m-a impins de umar inapoi si mi-a zis ca nu plec de-acolo pana nu vad si nu scriu exact ceea ce se intampla cu sora ei. Asadar, cele trei erau surori.
Spaima pusese stapanire pe mine, dar nu chiar atat cat sa intru in panica, pentru ca am inteles repede ca nu voi putea pleca decat daca le voi da de inteles ca o sa le "rezolv" cazul. Dintr-o data am prins curaj si m-am uitat in continuare la ea sa vad ce are. Astfel, am vazut ca femeia din fata mea avea in partea stanga a capului o gaura in care ar fi incaput un pumn al meu, si tot mai ramanea loc. Ea nu mai avea tampla stanga, nici urechea interioara, nici partea stanga a maxilarului si nici ochiul stang. Toate ii fusesera scoase de catre medici. Nenorocirea incepuse din cauza unei tumori mari cat un bob de fasole care crescuse pe maxilar. Doctorii o operasera prin gura, dar tumoarea a recidivat si a inceput sa se extinda. Incet-incet se marea si-i cuprindea toate organele interne ale capului. Cancerul sapa ca cu dalta in capul ei si a inceput sa o ia si in sus, inspre creier, numai ca, s-a oprit, se pare, sub membrana care inveleste materia cenusie si si-a facut loc pe sub aceasta membrana spre ochiul drept pe care avea sa il ia in stapanire in curand. Chipurile, ca sa o salveze, medicii au inceput la propriu sa sape cu dalta si cu polizorul in oasele fetei ei ca, odata cu ele, sa scoata si tumoarea. Si, astfel, i-au scos tampla, urechea si ochiul, maxilarul si jumatate din barbie, iar gaura ce s-a creat au umplut-o cu carpe sterile pe care bolnava trebuie sa si le schimbe zilnic, singura. Altfel, acestea infecteaza locul in care se afla, iar infectia ar omori-o mai rapid decat tumoarea insasi.
Daca vroia sa manance, sau sa bea apa, nu putea, caci tot ceea ce punea in gura ii curgea in poala prin gaura din barbie. Totusi, ca sa se poata hrani si hidrata, doctorii i-au infipt direct in stomac un furtun, iar capatul celalalt l-au scos in afara corpului sau. Pe acest furtun ea isi pompa cu o seringa apa si mancarea facuta pasta si asa traia si ea. Ceva mai groaznic nici ca se poate imagina.
Daca, candva, aceasta femeie fusese frumoasa, ea era acum un monstru. Avea numai o jumatate de fata si doar creierul intreg. Era lucida, perfect orientata si se plimba pe propriile picioare. Nu era trista, se obisnuise cu situatia, nenorocirea ei era doar aceea ca nu-i ajung banii...atat cat o fi sa mai traiasca pentru ca, spunea ea, stia ca o sa moara in curand. Era si un miracol pentru doctori ca inca mai supravietuia asa.
Am stat peste doua ore in casa acestor femei. Ceea ce am vazut, m-a uluit caci nu-mi imaginam ca se poate intampla asa ceva. Am plecat avand in suflet sentimente amestecate, de mila, de scarba, de spaima, de orice. Imi doream sa uit imediat ceea ce vazusem, dar stiam ca nu voi putea, ca imaginea femeii cu jumatate de fata ma va urmari mult timp de-acum incolo. Totusi, nu asta conta, ci faptul ca nu puteam sa fac ceva pentru ea, decat ceea ce facusem cu vorba la ea in casa si ceea ce scrisesem in fisele acelea. Iar ceea ce facusem eu, era, cu siguranta, nimic in comparatie cu suferinta ei.
