Spun toate acestea pentru că le cunosc, am fost și eu într-un astfel de circuit, în Europa de Vest, de două ori. Unul a fost în urmă cu 10 ani, celălalt, doar cu 3 ani în urmă. Prima oară am fost mai mult împins de părinți, a doua oară a fost nebunia mea. A treia oară nu m-aș mai duce.
Spun că nu m-aș mai duce pentru că este o iluzie faptul că poți să vizitezi 7-8 țări în doar 10-11 zile. Distanțele pe care le ai de parcurs între orașe sunt imense, în medie 700-800 de kilometri pe zi, iar timpul alocat, într-un oraș, pentru vizită, este de 1-2 ore. Poți să vizitezi Viena, de exemplu, într-o oră? (noi atât am avut la dispoziție). Sau Geneva în două ore? Sau Liechtenstein în 30 de minute? Dacă nu te încadrezi în timpul alocat și îl depășești, vei întârzia sosirea la hotel și îți vei tăia astfel din orele de odihnă și somn. Evident că se produc întârzieri, întotdeauna se găsesc câțiva care să nu ajungă la autocar la ora fixată, chiar pe traseu au loc situații neprevăzute.
Îmi aduc aminte de primul circuit. Înainte să plecăm, cel care ne-a fost ghid, ne-a racolat cum a putut și ne-a prezentat o hartă cu obiectivele turistice pe care le vom vizita în fiecare țară, iar cu roșu era marcat traseul pe care-l vom străbate. Era o distanță imensă de care eu nu mi-am dat seama atunci, eram doar bucuros că ieșeam pentru prima oară din țară, și unde, tocmai în Occident.
Plecarea a fost la ora 5 dimineața și am mers prin România, până la Arad, timp de 12 ore. Am stat și la graniță ceva vreme, după care am mers prin Ungaria până la granița cu Austria. Știu că am ajuns la hotel la ora 10 noaptea, plecați fiind de la ora 5 de dimineață. A doua zi la fel, ne-am trezit la 5 dimineața, am străbătut toată Austria și Germania și ne-am cazat în Franța. Cred că tot în jur de 10 noaptea am ajuns. Deci, timp de 2 zile consecutive, n-am vizitat nimic, am mers continuu. Simțeam că disper din cauza nesomnului și a oboselii, dar toate acestea mi-au trecut când am ajuns la Paris. Dezamăgire însă, ghidul ne-a lăsat în Place de la Concorde să facem ce vrem. Aveam o zi liberă. Unde să te duci într-un oraș cum e Parisul, total necunoscut celor mai mulți, fără hărți la noi și fără a fi cunoscut limba atunci. Evident că mulți s-au rătăcit, au ajuns la punctul de întâlnire cu întârzieri mari, iar plecarea s-a amânat cu mult.
După asta ne-am continuat drumul spre Italia și Spania, cu opriri de câte 1-2 ore prin unele orașe, multe alese la întâmplare, însă nimic nu mi-a rămas în minte acum, în afară de o oboseală înăbușitoare. Trei sferturi dintre obiectivele trecute pe hartă le-am ignorat atunci, ori din cauză că nu aveam timp să le vizităm, ori fiindcă ajungeam noaptea târziu și nu mai aveam ce să vizităm. Știu că, atunci când am intrat în Barcelona, era tot în jur de 10 seara. Abia așteptam să mergem la hotel, căci eram sfâșiați de oboseală după 12 ore de stat în autocar și de mâncat din pungă. Nenorocire însă, ne-am învârtit vreo 2 ore prin oraș, pe zeci și zeci de străzi, până a găsi hotelul. Iar dimineața la 5 aveam trezirea.
Apropo de șoferi. Aceștia, după ce ajungeam, până la urmă, la hotelul (cu confort minim, evident) la care eram cazați, stăteau până pe la 1-2 noaptea la terasa hotelului împreună cu ghidul și cu alți câțiva. După asta se duceau și mai petreceau cu niște fete care făceau parte din grupul nostru, și pe care ei le cunoșteau, abonate fiind la acest circuit. Ziua, dormeau pe rând, pe scaunele din spatele autocarului, pe picioarele acelorași fete. Și tot ei, cică, ne ofereau nouă siguranța pe mii de kilometri de străbătut. Noroc că vesticii au șosele de calitate.
Mai știu că i-am întrebat despre autocar. Unul dintre ei mi-a zis că a fost închiriat, că n-a costat mult pentru că e vechi și foarte folosit, că avea deja peste 1 milion de kilometri parcurși. Uluitor!
În aceste condiții, știind cam ce se întâmplă în aceste circuite, bănuind cam cum se raportează proprietarii firmelor de transport la propriile mașini (adică reparații făcute din an în Paști, avize de funcționare trucate), nu m-aș mira ca în accidentul din Muntenegru, cauza majoră să o reprezinte oboseala șoferului, la care se poate adăuga uzura mașinii. Oricum, ceea ce s-a petrecut acolo este o tragedie colosală, o nenorocire cum nici nu se poate exprima în cuvinte, o realitate zguduitoare, în care victimele au crezut că se vor bucura, unii au crezut chiar că aceasta va fi excursia vieții lor, iar acum se vor întoarce în sicrie
