Moartea nu ține cont de nimic

Moartea nu e, așa cum încă mai cred unii, o fantasmă, un duh rău, o arătare care vine (cu coasa în mână) și îți ia sufletul. Moartea nu există în forme supranaturale, nu are cum să fie așa, din acest punct de vedere ea e nimic. Oamenii doar, pe parcursul a mii de ani, speriați fiind văzându-i pe altii cum se duc, speriați chiar de propriul lor sfârșit, despre care știau doar că, până la urmă, va veni, au creat diverse reprezentări pentru moarte, cea mai populară fiind aceea de fantasmă îmbrăcată într-o pelerină neagră, cu glugă pe cap și cu coasa în mână. Nu cred să fi văzut (sau auzit) cineva până acum un om de 25 de ani, să zicem, unul plesnind de sănătate și care, dintr-o dată, cade ca secerat și nu se mai ridică. Iar la necropsie să se spună că a avut toate organele interne perfect sănătoase.

Moartea însă, după părerea mea, are legătură cu fiziologia și-atât. Căci, până la urmă, ce înseamnă moarte? Înseamnă, foarte simplu spus, încetarea funcționării unuia, sau mai multor organe interne majore, adică moartea acestora. Dacă creierul îți este inundat cu sânge și nu se intervine rapid, acesta nu mai funcționează și mori. Dacă inima se oprește brusc, de asemenea, mori. Dacă plămânii se blochează, nu mai poți respira și, în câteva secunde, devii cadavru. La fel se întâmplă și cu bătrânii, cei de peste 90 de ani, de exemplu. Nici pe aceștia nu vine nimeni să-i ia, tot unul sau mai multe organe interne, din diferite cauze, își încetează funcționarea. Alteori, probleme minore de sănătate, netratate, duc la complicații care provoacă moartea.

Moartea, așa cum o înțeleg eu, este produsă, de cele mai multe ori, de boală și, uneori, ea survine ca urmare a unor accidente (dar și aici vorbim tot de întreruperea funcționării unor organe vitale. Diferența este că boala acționează lent asupra organului, pe când accidentul îl omoară dintr-o dată). Boala apare la om având cam tot aceleași cauze pe care le are și la plante sau la animale: găsește organul cel mai sensibil și îl atacă. (Se spune că omul se mai poate proteja, dar nu e foarte sigură nici varianta aceasta). Dintre toate bolile, cea mai nenorocită pare a fi cancerul. De asemenea, este și cea mai egoistă. Cancerul, odată instalat, încearcă să te omoare pe tine ca să poată el să se dezvolte (un timp). Doctorii îl descoperă, îl extirpă, îl radiază, îl strâng de gât, degeaba: tocmai când părea că i-au venit de hac, apare iar și se năpustește cu și mai multă forță asupra ta. Cancerul este un fel de balaur cu nenumărate capete, iar singura modalitate de a-l omorî este să mori tu. Cancerul este ca iedera care nu se mai desparte de trunchi până nu-l usucă. Cancerul, din momentul în care te-a luat în primire, nu te mai lasă până nu te omoară, intră cu tine în mormânt și acolo piere (probabil).

Când moartea se produce ca urmare a bolii, oricât am vrea noi să sperăm, ea nu mai ține cont decât de propriile-i legi. Moartea, prin ea însăși, este extrem de egoistă, pentru că te vrea doar pentru ea. Moartea nu ține cont de vârstă, de studii, de profesie, de funcție, de nimic. Moartea nu te întreabă câți ani ai, nici câți copii ai de crescut, nici dacă ești pregătit. Boala ca moarte, sau moartea ca boală te iau pur și simplu și nu-ți promit nimic. Te lasă doar pradă viermilor, sau focului.

Acum 12 zile a murit și bunicul meu, răpus de cancer. A doua moarte în doar 3 săptămâni.

P.S. Dans ce contexte, quelques-uns pretendent que je fasse, evec le ventre vide, un sortilege de recherche. What the fuck?!