...iti spune ca nu te mai iubeste? Probabil ca, in prima clipa, nu il crezi. Vrei sa crezi ca a glumit, caci nu are de ce sa nu te mai iubeasca, nu ti-a mai spus asta niciodata pana acum. Si, totusi, parca nu a fost gluma. Iti dai seama de asta pentru ca simti ca te apuca o moleseala din crestetul capului si ti se revarsa toata in stomac, dandu-ti o stare de rau aproape paralizanta. Incepi sa te inspaimanti si iti vine parca sa o iei la fuga undeva. Te simti goala si neputincioasa, caci iti legasesi viata de el si iti facusesi planuri de viitor impreuna si, cand colo, tocmai acum, toate iti sunt date peste cap cat ai clipi.Esti sfarsita parca si in doua secunde numai, ti se perinda pe dinaintea ochilor toata viata ta ca de muribunda, ce va urma. Iti vine sa urli, dar nu poti, iti vine sa plangi, dar nu ai lacrimi, iti vine sa te arunci in bratele lui, dar el nu are maini sa te mai cuprinda. Atunci te apropii de el si il iei tu in brate si il strangi cu putere, dar el sta ca un mort si nu-ti raspunde. Aluneci pe trupul lui in jos pana ii cazi in genunchi si astepti ca sa iti puna mainile pe cap si sa te mangaie, apoi sa ingenuncheze si el, dupa care sa te cuprinda de umeri si sa te ridice. Dar el nu o face, sta impietrit ca o statuie cu mainile-i lasate pe langa trup, in timp ce tu ai obrazul stang lipit de genunchii lui si plangi. Si plangi din ce in ce mai tare, pana cand plansul ti se transforma in hohote, insa el nici acum nu incearca sa te linisteasca, ci se apleaca si-ti desface mainile, dupa care....pleaca. Pleaca lasandu-te distrusa, intinsa pe podea.
Ce ai in suflet, nu se poate compara cu nimic. Pana atunci n-ai mai trait asa ceva, iar suferinta pe care o induri acum, iti copleseste fiinta. Vrei sa te ridici, dar nu poti, vrei sa strigi pe cineva, dar n-ai pe cine. El nu mai e, ti se pare ca n-a fost niciodata. Te afli singura in casa si, de ore bune, zaci aproape in inconstienta. Totusi, spre dimineata, reusesti sa te mai aduni si te ridici. Te pui pe pat si, desi nu poti sa dormi, parca esti mai linistita acum. Incepi sa te gandesti nu la ce s-a intamplat, ci la inceputuri. Iti reamintesti cum l-ai cunoscut si ramai aproape surprinsa ca te-ai culcat cu el dupa nici o saptamana. "A fost bine?" te intrebi. "Da, iti raspunzi singura, a fost bine, pentru ca asa am simtit". Dar, daca asa ai simtit, inseamna ca asa trebuia sa faci? Daca era mai bine sa te ghideze ratiunea si nu simturile?! E complicat, nu poti sa iti dai seama acum ce trebuia sa faci atunci desi, parca, si mintea si inima iti spun ce trebuia sa faci. Si pare atat de simplu...atat de simplu.
Treci mai departe si iti aduci aminte ca dupa vreo 2 luni te-ai si mutat cu el. A fost frumos caci iti doreai enorm sa fiti impreuna mereu. Nu mai puteai parca sa stai fara el, va vedeati zilnic, iti aducea cadouri si te scotea in oras la orice eveniment. Iar cand a fost sa va mutati, ai simtit ca si cum v-ati fi intrepatruns: nu mai erati doua fiinte, ci una.
O vreme a fost minunat, erati nedespartiti in toate si iti era asa drag sa il faci fericit si chiar ti se parea ca reusesti. Apoi, ai inceput sa fi geloasa, tot mai geloasa, dar fara sa ai motive clare la inceput. De unde, insa, venea gelozia ta? "Din iubire, iti spui, caci daca nu l-as fi iubit, as fi fost indiferenta". Oare? Chiar asa sa fie? "O, nu, probabil ca nu-i asa. Doamne-Dumnezeule ce m-am inselat...nu eram geloasa pentru ca-l iubeam, ci pentru ca incepusem sa nu mai am incredere in mine ca pot sa-l fac fericit". Posibil, numai ca menirea ta langa el nu era sa-l faci neaparat fericit.
Si voi va certati pentru lucruri neimportante si uitaserati de micile bucurii, iar el nu le mai traia cu tine, ci le cauta in alta parte. Si asa a ajuns sa considere ca nu mai poate fi fericit impreuna cu tine. Dar voi nu vorbeati, tie parca iti placea asa, caci erau si momente frumoase, iar noaptea, cand te culcai langa el, te simteai protejata si iubita. El mima insa ca te iubeste, dupa cum mima si ca se simte bine cand face dragoste cu tine. Pentru ca tu erai oarba si nu observai ca face asta din necesitate si, repede dupa ce termina, isi fuma tigara si se culca. Nu-ti mai spunea nimic, nu te mai lua in brate, iar dupa ce-i ziceai tu "noapte buna", abia iti raspundea. Iar dimineata se trezea si pleca la servici si avea acolo o colega care ii dadea impresia ca il place si el i se destainuia ei. Si i se mai parea si frumoasa acea colega, si desteapta, chiar si bine imbracata si coafata, caci avea si de ce sa i se para asa, pentru ca, atunci cand venea acasa, de multe ori te gasea despletita si nervoasa si mai si tipai la el. Si din cauza asta ii era greu sa te si sarute, dar o facea din obisnuinta. Cretinul insa, nu-ti spunea nimic, dar in sinea lui lucra de zor la o hotarare pe care avea de gand sa o ia in curand si care te va lovi precum un traznet. Si chiar te-a lovit.
Tu simteai ca ceva nu e in ordine, dar vroiai sa nu fie ceea ce simteai, vroiai sa te inseli, pentru ca iti era teama ca daca e adevarat ceea ce simteai, atunci vei fi sfarsita. Si, in loc sa incerci sa rezolvi ceea ce era in neregula, fugeai de acest "ceva" impingandu-l cat de mult puteai in subconstientul tau. Degeaba insa, liniste nu mai aveai demult. Si atunci ai devenit tot mai geloasa, tot mai posesiva si, iata, nu din iubire erai asa, ci din cauza fricii tale de a nu ramane singura. Caci tu te-ai agatat cu toata fiinta ta de el, iar el, nemernicul, te-a calcat in picioare. Iar tu abia acum iti recunosti cu adevarat ca te insela si ca iti vorbea urat de multe ori, iar in datile in care ai fi vrut sa te tina in brate, el se culca in alt pat, singur. Si primea mesaje pe telefon de la altele, iar uneori pleca de-acasa fara nicio explicatie. Si, totusi, continuai asa, crezand ca se va schimba ceva. Nu aveai curaj sa rupi relatia pentru ca te uitai in oglinda si te vedeai urata si batrana. Iti spuneau altii ca esti frumoasa, dar degeaba, te credeai pe tine si nu aveai incredere in nimeni. Mai erau si o groaza de barbati care iti faceau curte, dar ii refuzai pe toti, aveai impresia ca vor doar sa profite de tine. Iar daca tu credeai asta, de ce nu credeai ca ai fi si frumoasa? Totusi, asa de multi barbati ar profita de o femeie urata? Nu cautai raspuns la astfel de intrebari pentru ca aveai minte doar sa gandesti rau despre tine si aveai ochi sa te vezi numai asa cum nu erai, poate. In afara vroiai sa pari puternica, insa sufletul il aveai sfartecat. Si tot de el te agatai mereu ca fiind singurul alaturi de care ti-ai putea continua viata...viata ta. Te-ai intrebat vreodata cum va fi viata lui cu tine?
Acum, ai ramas singura caci stii precis ca el a vorbit pe bune. Nici prieteni nu mai ai cu care sa iti plangi suferinta deoarece ai reusit sa ti-i indepartezi pe toti. Nimeni nu a mai contat pentru tine. Zaci in patul tau, cu capul scufundat in perna uda de lacrimi si cu fiinta atarnandu-ti de nimic. Momentele frumoase le-ai pierdut demult si nici nu mai esti sigura ca au existat, iar inaintea ta nu se afla decat un hau. Cand patrunzi numai cu gandul in el, ti se pare ca te descompui de carne si-ti ramane doar scheletul gol care se invarte in negura pana oboseste si cade. Ce te faci acum cand esti sigura ca el te-a parasit cu adevarat?
Interesanta aceasta poveste. Se desprinde atat de clar orgoliul barbatilor si slabiciunea femeilor in fata acestora!!! Insa ceea ce este important este sa nu ajungi “un milog” in fata ei/lui si obsedat de atatea idei care iti intuneca mintea si sufletul. Oricum, daca unui barbat nu-i mai pasa, se vede, iar eu una as considera relatia ca si terminata daca as observa ca nu-i mai pasa, fara alte amagiri. Accept situatia indiferent cat de grava ar fi si merg mai departe, considerandu-ma fericita ca am scapat de o asemenea fiinta.;)
RăspundețiȘtergereEste trist scenariul acesta. Totusi, din ce in ce mai real. Asa cum spuneam, oamenii renunta foarte usor.Recomand pe aceasta cale o carte excelenta: Femei care iubesc prea mult!
RăspundețiȘtergerems ptr carte...o sa o cauta si voi incerca sa o citesc
RăspundețiȘtergeredin pacate, se intampla asa ceva in zilele noastre...si eu am patit-o, ne-am despartit nu pt ca nu ne mai iubeam, s-au adunat multe, nu le-am discutat la timp si s-a ajuns la un momentat dat care singura solutie era doar despartirea....am stat despartiti 3 zile...ce mi s-au parut luni...acum o iau ca pe o decizie buna, pt ca am realizat amandoi de greseli si de faptul ca ceea ce avem se construieste greu si nu gasesti usor o iubire sincera si profunda, am discutat, ne-am impacat si tot raul e spre bine :)
RăspundețiȘtergereda trist..dar adevarat. chiar m-am regasit in cateva pasaje. pe vremea cand eram tanara, la prima iubire, cand nu stiam nici macar cine sunt eu, da mai cum sa accept ca Acel barbat nu ma mai vrea. la varste fragede nu cred ca vreo copila isi pune problema ca nu are de ce sa fie "miloaga", cred ca face doar ce simte. chiar si dc simte ca e gresit..a fost un pic tragico-comic:D (bine ca a trecut)dar uite asa am invatat si am evoluat...si uite asa imi aduc aminte ce micuta si prostuta eram, dar de-aia se cheama viata....
RăspundețiȘtergerems ptr comentariu....daca tot raul e spre bine, atunci ma bucur...cel mai trist e cand raul e spre mai rau...si se intampla si asa de multe ori
RăspundețiȘtergerems Psyche...daca te-ai regasit si nu te mai regasesti, atunci e spre bine :)
RăspundețiȘtergere"Iti vine sa urli, dar nu poti, iti vine sa plangi, dar nu ai lacrimi, " cred ca e una din cele mai urate stari posibile....si ca raspuns la intrebarea ta finala..nu faci nimic..iti aduci aminte cum aveai grija de tine inainte sa existe el si o faci din nou de data asta mai bine si de data asta doar pentru tine!
RăspundețiȘtergereAm recitit povestea ta, si m-a facut sa reflectez putin in pauza de la birou.
RăspundețiȘtergereSe intampla atatea in viata de zi cu zi, la fiecare pas, la fiecare minut. Asa si cu noi, cu viata noastra, de care trebuie sa avem atata grija si mai ales cand avem sub aripa noastra protectoare pe cineva cu care ne impartim viata,sentimentele, cu bune si cu rele, de atata timp. Si cum se desprinde din firul povestii, ca totu-i trecator, chiar si in iubire, astazi poate razi cu el, maine poate plangi in singuratatea ta, sunt stari pe care le strangi in inima si care sunt menite sa te faca sa iti dai seama cat de mult ai gresit sau cat de mult a gresit. In aceste situatii nu cautam sa aflam cine are dreptate, ci doar incercam sa ne dam seama de greselile nostre, sa privim inapoi cu iertare, sa ne acceptam pe noi insine si sa acceptam viata asa cum vine. Ne regasim si iar ne regasim!
ai scris atat de viu si de colorat..ai reusit atat de bine sa diseci sufletul femeii (ca un adevarat chirurg) incat incep sa ma intreb daca nu cumva chiar esti femeie. glumesc.
RăspundețiȘtergereEsti doar un bun psiholog ;)
ms f mult ptr compliment :)
RăspundețiȘtergereTrist...trist ca devenim ,,sclavul" celui care ne insoteste pe drumul vietii! Dar, din moment ce traim intr-o Societate in care fiecare individ isi castiga existenta si sunt cazuri tot mai dese in care ,,ea" aduce plusul de confort dorit,de ce trebuie sa accepte un asemenea compromis? De ce trebuie sa accepte violenta,decaderea...pentru CE? Nu este drept!Din IUBIRE ? Hm...poti iubi un exemplar ( ptr ca nu-i pot atribui apelativul de ,,om" ) care raspunde iubirii cu violenta ? Imi pare rau pentru ele...
RăspundețiȘtergereasa ceva, daca e desteapta, unei femei i se intampla doar o data in viata! bine, daca e desteapta rau, nu i se intampla niciodata :) dar prin asta se trece cel putin o data. inveti lectia - respectiv ca tu contezi, independent de oricine altcineva, ca tu esti importanta pt tine si pt multi altii care te iubesc - si ca dupa o cazatura in praf, te ridici, te scuturi si mergi mai departe. am fost bolnava de gelozie dar atunci nu stiam de ce. la fel credeam ca datorita faptului ca iubesc. eram si cu un bolnav de gelozie la randul lui dar nici unul nu vroiam sa vedem adevaratul motiv al geloziei: lipsa de siguranta si stima fata de propria persoana! amandoi eram doi copii prosti care credeau ca nu vor mai fi iubiti de altcineva si ca e mai bine asa, ca se poate si mai rau, nu?
RăspundețiȘtergeretoate trec, inclusiv problemele astea. dar daca nu invatam lectiile nu vom fi niciodata fericiti cu adevarat.
acum iubesc si simt dragostea asta in siguranta. nu sunt geloasa pt ca nu sunt motivata in acest sens. atunci eram. si daca voi ajunge sa-mi spuna la fel ca "personajei"? acum STIU ca viata e mai mult de atat! dar ca sa stiu asta Acum cred ca "a trebuit" si mi-a folosit sa trec prin focul ala Atunci... o data... singura data...