vineri, 12 martie 2010

Dureri mai mari decat putem duce (II)


Colegii imi spusesera toti ca sa nu ma duc acolo singur, dar eu n-am vrut sa-i ascult deoarece, pe de o parte, nu-mi placea sa merg insotit la evaluari si sa se mai si bage altul in treaba mea, iar pe de alta parte, vroiam sa-mi demonstrez mie insumi ca nu mi-e frica. Asadar, ma aflam singur in fata blocului mastodont de 10 etaje, cu culoare lungi si intunecoase si plin numai cu garsoniere confort III. Mai fusesem in astfel de blocuri (dar nu in acesta) si observasem ca lumea care locuieste in ele este, de obicei, foarte saraca si cu probleme grave, de toate felurile. Acum aveam treaba la etajul 5, la apartamentul cu numarul 127, in care trebuia sa locuiasca o femeie bolnava de schizofrenie.
Avand in minte ce-mi spusesera colegii, plus ceea ce stiam eu despre acest loc, am intrat in cladire cu un prim sentiment de teama. Am incercat sa chem liftul si am vazut ca nu functioneaza. Un al doilea sentiment asemanator cu primul m-a cuprins cand m-am gandit ca va trebui sa urc 5 etaje si, astfel, teama mi s-a dublat dintr-o data. A fost si-o usurare totusi, caci, mi-am dat seama imediat, ca, astfel, nu voi risca sa raman blocat in lift, tocmai aici. Am urcat scarile cu inima stransa, numarand etajele in gand, iar cand am ajuns la al cincilea, m-am oprit. M-am mirat ca, in timpul acesta, nu auzisem nici cel mai mic zgomot in tot blocul.
Am mers pana la capatul culoarului, iar cand am ajuns si m-am uitat de-a lungul lui, am observat ca era intunecat complet, mai rau ca intr-o pestera. Cand m-am gandit pe unde va trebui sa inaintez, am avut o alta strangere de inima. Astfel, sentimentul meu de teama se tripla in intensitate. Mi-am scos telefonul mobil si imi luminam cu el calea pentru ca, numai cu ochii mei, sigur nu puteam zari nimic, iar dupa ce am facut cativa pasi, mi-a venit ideea ca, in mod normal, ar trebui ca la capatul oricarui culoar, sa fie un intrerupator care sa aprinda becurile de pe tot palierul. M-am intors, am gasit intrerupatorul dar, asa cum ma asteptam, acesta nu functioana. Am luat-o iar inapoi, insa de data asta, pe langa faptul ca-mi luminam calea cu telefonul, mai luminam si usile apartamentelor pe langa care treceam, ca sa gasesc numarul 127.
Am facut asa la 4 sau 5 usi, iar cand am ajuns la urmatoarea, am auzit dintr-o data un urlet ca de porc injunghiat. N-am avut timp nici sa ma sperii, caci in secunda urmatoare, usa s-a deschis si in lumina care s-a facut, am observat o femeie imensa care venea spre mine in fuga si m-a izbit in plin. Lovitura a fost, pesemne, destul de violenta, pentru ca m-a proiectat imediat, cu totul, in usa de vizavi. Cateva clipe dupa aceea cred ca am fost inconstient.
Cand am inceput sa-mi revin, ma aflam intins pe jos. Ma simteam ca si cand atunci aveam un cosmar in care visam draci care urlau. Usa din fata mea era in continuare deschisa, iar in cercul de lumina care se crease in jurul ei, mi-am zarit geanta care-mi zburase din mana si materialele din ea imprastiate peste tot. Acum, incet-incet, am inceput sa-mi amintesc ce se intamplase. Am inteles ca ceea ce auzeam eu, nu erau draci, ci o femeie se afla la capatul culoarului si zbiera, iar femeia aceasta nu era alta decat cea care ma lovise pe mine cu trupu-i mai devreme. Si spunea tot felul de vorbe, injuraturi dintre cele mai mizerabile, scotea tipete ca o apucata, iar acestea ieseau din gura ei intr-un ritm continuu si la o intensitate a zgomotului greu de suportat, iar apoi toate se opreau fix in timpanele mele, provocandu-mi o senzatie asemanatoare, cred, cu cea pe care mi-ar fi produs-o prabusirea unui vagon cu tabla, atunci, fix in spatele meu, direct pe beton. Probabil ca m-ar fi incercat si o ura naprasnica la adresa ei, numai ca vulgaritatile acelea ingrozitoare nu-mi erau adresate mie. Ele faceau referire la un barbat, aflat probabil dupa usa deschisa si care, mai mult decat sigur, era sotul ei. Jignirile se opreau, precis, si in timpanele lui, pe care le zgariau mai grav decat pe ale mele, dar omul inca statea, asculta, si se pregatea de atac. Ca asa era, eram convins, altfel nu intelegeam de ce nu inchide usa aia odata sau, daca vroia sa se descarce verbal, de ce nu iesea sa-i zica si el cateva.
Nici n-am apucat sa-mi sfarsesc bine acest gand, ca am si zarit un barbat, cu mult mai solid decat mine, cum a tasnit ca din pusca si din 3 pasi a fost in capatul palierului. Femeia se simtise, precis, mai protejata acolo decat in casa, de asta isi permitea sa spuna atatea si pe un asa ton, dar cred ca nu se astepta ca el sa iasa, iar cand l-a simtit langa ea, a incremenit si a mutit complet.
Cand eu am ajuns aproape de ei, am vazut ca barbatul o lovea peste picioare cu o bara din metal. Apoi a trecut mai sus si a inceput sa o loveasca peste pantece, dar dadea zdravan, cu amandoua mainile impreunate pe fier. Dupa cateva lovituri sfasietoare, femeia s-a incovoiat si a inceput sa vomite sange, iar el, desi a vazut, n-a lasat-o nici acum si ii cara in continuare lovituri, de data asta peste spate, de-a lungul coloanei vertebrale. Femeia-mamut avea un spate imens, mai mult decat dublu in latime in comparatie cu al meu, si mai era si plin cu straturi groase de grasime, iar eu, cand o vedeam, incercam cu disperare sa ma opresc sa nu ma gandesc cum bara metalica patrunde printre acele straturi, rupe carnea si se opreste direct pe oase, pe care apoi le frange.
Desi loviturile se inmulteau, femeia le suporta inca dar, oricat de solida ar fi fost, n-avea cum sa reziste in picioare. S-a aplecat si mai mult acum de parea ca o sa pice in cap, iar cand n-a mai putut sa stea asa, si-a dat drumul in genunchi, in propria-i voma. Nici asa n-a rezistat mult si, dintr-o data, zdrobita, s-a prabusit intr-o parte, pe podea.
Tot timpul cat fusese in genunchi, el a lovit-o neincetat. Acum, cand a vazut-o intinsa pe jos, i-a venit greu de la inaltimea lui sa o mai bata cu fierul, asa ca a inceput sa dea cu picioarele in ea. Si o izbea cu o furie nebuna, mai ales in burta si in piept si cu fiecare lovitura primita, muntele acela de carne se strangea in jurul piciorului lui precum un les. Eu ma uitam inmarmurit si credeam ca o omorase demult, dar continua sa dea in ea, pentru ca, ma gandeam eu, el nu stia ca ea murise si tinea cu tot dinadinsul sa o omoare in bataie. Avea sa oboseasca in curand, mi-am spus, iar eu, daca tot ma nimerisem sa vad scena, ar fi bine sa plec sa caut ajutoare printre vecini.
Am inceput sa sunt la usi, la rand, si mi-a raspuns pana la urma o baba care mi-a parut dementa si care m-a luat la rost ca de ce o deranjez. Am sunat mai departe la alte usi si, in sfarsit, mi-a raspuns o femeie impreuna cu sotul si cu ei am putut sa vorbesc. Le-am spus ce vazusem si ce se intamplase si i-am rugat sa o ajute cumva pe femeia batuta. Ei mi-au zis ca nu cred ca ea sa fi murit, dar ca stiu ce s-a intamplat pentru ca scena cu bataia se repeta aproape lunar si pana cand sotul nu se potoleste singur, nimeni nu poate interveni. M-au mai asigurat ca o sa se ocupe ei de ea, iar eu pot sa-mi fac treaba pentru care venisem. Le-am multumit si i-am intrebat daca stiu unde se afla apartamentul cu numarul 127, iar ei stiau si mi l-au aratat.
Am mers acolo si am sunat, am asteptat putin, iar am sunat si abia cand a aparut femeia pe care o cautam, mi-am dat seama ca nu o sa mai pot sa o intreb nimic. Am incercat sa-i spun ceva - anume ca gresisem apartamentul -, dar n-am mai putut. Gura parca mi se inclestase si bezna de pe culoar incepuse sa ma stranga de gat cu putere. O spaima imensa m-a cuprins si simteam ca ma sufoc.
Am facut dreapta-mprejur si am luat-o la fuga prin negura aceea spre iesire, iar cu fiecare pas pe care-l faceam, mi se parea ca aud si pasii barbatului cu bara de fier care alerga dupa mine ca sa ma prinda si sa ma omoare pentru ca il parasem vecinilor. Mi s-a parut numai, caci, atunci cand am ajuns la lumina si m-am uitat in urma, am vazut ca nu era nimeni, numai in fata mea erau cei doi vecini care o ajutau pe femeie si care parea sa nu fi murit. Barbatul violent disparuse cu totul.
Am ajuns iar in fata blocului si abia acum am realizat cat de tare ma durea capul. Desi eram constient ca scapasem cu bine de acolo, spaima crestea totusi in mine si ma simteam ca in pragul unui atac de panica. Trebuia sa intru neaparat, atunci, undeva, sa ma simt in siguranta si sa ma linistesc. Altfel riscam sa imi pierd cunostinta. M-am uitat si nu am vazut niciun local, si nici nu stiam vreunul in jur, insa mi-am adus aminte ca, pe undeva pe aici, trebuie sa fie o frizerie si m-am indreptat imediat intr-acolo. Am gasit-o repede si, desi nu aveam nevoie de tuns cred, m-am asezat pe scaun si i-am spus frizerului cum sa ma tunda. Cat el si-a facut treaba, n-am putut scoate un cuvant. Eram prea marcat de ceea ce mi se intamplase, dar aici, acum, ma simteam in siguranta. Ma intrebam daca nu cumva bataia pe care o vazusem nu fusese numai un numar obisnuit al celor doi. Imi spuserera vecinii despre ei cum obisnuiau sa se bata lunar dar, totusi, chiar asa? De ce femeia nu ripostase deloc? Nu cumva, oare, pentru ca ripostase alta data si el o razbise mereu, iar de la un timp si-a dat seama ca cel mai bine pentru ea e sa nu opuna nicio rezistenta ca sa scape cat mai usor? Dar, ceea ce vazusem eu se putea numi bataie usoara? Pe de alta parte, de ce niciun vecin nu iesise cat femeia strigase acele injuraturi din capatul culoarului? Nu cumva, din nou, pentru ca vecinii toti erau obisnuiti cu astfel de scene? Mai departe, barbatul vroia intr-adevar sa o omoare cum eu crezusem initial, sau doar sa ii aplice o lectie mai serioasa? Daca vroia sa o omoare, de ce nu o lovise niciodata si in cap, sau de-a latul coloanei? Iar daca vroia sa ii aplice o lectie, ce era ceea ce-i facuse el? "Lectie" e atunci cand aduci un om in pragul mortii? Oare subevaluam eu rezistenta femeii, iar barbatul, care era obisnuit cu ea, stia cat poate duce? Ce rol jucasem eu acolo? De ce niciunul dintre cei doi nu ma bagase in seama? Nu cumva pentru ca le fusesem util amandurora? Nu eram eu, astfel, martorul strain in fata caruia el si-a etalat demonstratia de forta, iar ea, la inceput, nesupunerea fata de el? Nu cumva simteau nevoia ca trebuie sa vada si altcineva decat vecinii care, iata, nu mai erau deloc impresionati? Nu cumva....
Dar nu mai aveam puterea si nici rabdarea necesare ca sa mai gasesc raspuns la toate aceste intrebari. Am platit tunsoarea si am iesit din frizerie aproape linistit. Am chemat un taxi sa ma ia, iar in timp ce eu mergeam spre casa, ma gandeam ca femeia respectiva va fi fost dusa din nou in garsoniera ei murdara alaturi de acelasi barbat dement. Punct.

3 comentarii:

  1. O poveste care iti taie orice rasuflare. Foarte dureroasa aceasta monstruozitate relatata. M-a costat foarte mult sa inteleg ca acest lucru s-a intamplat cu adevarat. E cumplit. E mare durere, e apasatoare suferinta.
    Am dedus clar ca te-a afectat emotional si cred ca ai experimentat o durere atat de profunda incat nu stiu de unde ai scos puteri sa o scri si in aceslasi timp sa o "retraiesti mental". Rememorarea acestor dureri fac rau, insa ne arata noua care nu iti cunoastem cu adevarat meseria si ce presupune cu adevarat, un lucru putin probabil, dupa parerea mea: oare cine si-ar dori sa traiasca/retraiasca suferinta, daca nu este inevitabila?
    Oricum, aceste dureri emotionale ne vor urmari mereu pentru ca sunt cu mult mai intense si puternice decat cele fizice:cand ai o rana fizica, iti trece mai repede, dar ce te faci cu cea sufleteasca, emotionala?
    Cel mai grav mi se pare ca toate aceste intamplari dureroase iti rapesc bucuria de a trai clipe de fericire fiinca iti inmultesc numarul de intrebari care iti par fara raspuns, insa raspunsul e doar unul: e in cel care cauta calea catre credinta: adu-ti aminte ca intr-o zi Dumnezeu va judeca lumea dupa dreptate, ori ceea ce povestesti tu este o mare nedreptate umana. E iadul pe pamant, insa Dumnezeu va judeca asadar dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit si despre care a dat oamenilor o dovada netagaduita si anume faptul ca Iisus, adevaratul nostru Dumnezu a inviat din morti pentru noi.
    Toti vom primi o rasplata dupa bine sau raul pe care l-am facut cand am trait pe pamant. Depinde de noi ce alegem. Atunci Biblia va vorbi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aceasata a fost mai de graba o poveste de groaza.
    M-am speriat foarte tare. Sper sa nu fie adevarat. Si daca ii adevarata povestea atunci nu vreau sa stiu ca este.
    Niciodata nu mi-au placut povestile de groaza , nu ca tu nu ai fi spus-o foaret bine , numai ca eu ma speri foarte usor.

    RăspundețiȘtergere
  3. din pacate e adevarata...si e numai una dintre multe altele :(

    RăspundețiȘtergere