marți, 19 februarie 2013

Moartea nu ține cont de nimic


Moartea nu e, așa cum încă mai cred unii, o fantasmă, un duh rău, o arătare care vine (cu coasa în mână) și îți ia sufletul. Moartea nu există în forme supranaturale, nu are cum să fie așa, din acest punct de vedere ea e nimic. Oamenii doar, pe parcursul a mii de ani, speriați fiind văzându-i pe altii cum se duc, speriați chiar de propriul lor sfârșit, despre care știau doar că, până la urmă, va veni, au creat diverse reprezentări pentru moarte, cea mai populară fiind aceea de fantasmă îmbrăcată într-o pelerină neagră, cu glugă pe cap și cu coasa în mână. Nu cred să fi văzut (sau auzit) cineva până acum un om de 25 de ani, să zicem, unul plesnind de sănătate și care, dintr-o dată, cade ca secerat și nu se mai ridică. Iar la necropsie să se spună că a avut toate organele interne perfect sănătoase.
Moartea însă, după părerea mea, are legătură cu fiziologia și-atât. Căci, până la urmă, ce înseamnă moarte? Înseamnă, foarte simplu spus, încetarea funcționării unuia, sau mai multor organe interne majore, adică moartea acestora. Dacă creierul îți este inundat cu sânge și nu se intervine rapid, acesta nu mai funcționează și mori. Dacă inima se oprește brusc, de asemenea, mori. Dacă plămânii se blochează, nu mai poți respira și, în câteva secunde, devii cadavru. La fel se întâmplă și cu bătrânii, cei de peste 90 de ani, de exemplu. Nici pe aceștia nu vine nimeni să-i ia, tot unul sau mai multe organe interne, din diferite cauze, își încetează funcționarea. Alteori, probleme minore de sănătate, netratate, duc la complicații care provoacă moartea.
Moartea, așa cum o înțeleg eu, este produsă, de cele mai multe ori, de boală și, uneori, ea survine ca urmare a unor accidente (dar și aici vorbim tot de întreruperea funcționării unor organe vitale. Diferența este că boala acționează lent asupra organului, pe când accidentul îl omoară dintr-o dată). Boala apare la om având cam tot aceleași cauze pe care le are și la plante sau la animale: găsește organul cel mai sensibil și îl atacă. (Se spune că omul se mai poate proteja, dar nu e foarte sigură nici varianta aceasta). Dintre toate bolile, cea mai nenorocită pare a fi cancerul. De asemenea, este și cea mai egoistă. Cancerul, odată instalat, încearcă să te omoare pe tine ca să poată el să se dezvolte (un timp). Doctorii îl descoperă, îl extirpă, îl radiază, îl strâng de gât, degeaba: tocmai când părea că i-au venit de hac, apare iar și se năpustește cu și mai multă forță asupra ta. Cancerul este un fel de balaur cu nenumărate capete, iar singura modalitate de a-l omorî este să mori tu. Cancerul este ca iedera care nu se mai desparte de trunchi până nu-l usucă. Cancerul, din momentul în care te-a luat în primire, nu te mai lasă până nu te omoară, intră cu tine în mormânt și acolo piere (probabil).
Când moartea se produce ca urmare a bolii, oricât am vrea noi să sperăm, ea nu mai ține cont decât de propriile-i legi. Moartea, prin ea însăși, este extrem de egoistă, pentru că te vrea doar pentru ea. Moartea nu ține cont de vârstă, de studii, de profesie, de funcție, de nimic. Moartea nu te întreabă câți ani ai, nici câți copii ai de crescut, nici dacă ești pregătit. Boala ca moarte, sau moartea ca boală te iau pur și simplu și nu-ți promit nimic. Te lasă doar pradă viermilor, sau focului.
Acum 12 zile a murit și bunicul meu, răpus de cancer. A doua moarte în doar 3 săptămâni.
P.S. Dans ce contexte, quelques-uns pretendent que je fasse, evec le ventre vide, un sortilege de recherche. What the fuck?!

5 comentarii:

  1. Condoleante. Imi pare rau pentru inca o pierdere suferita. Tu ai vorbit despre moarte. Cineva spunea despre viata ceva care mi se pare perfect valabil. Anume ca e un tomberon. Inevitabil, continutul ei se scurge in moarte, fie ca ne gandim sau nu la asta. Si e jalnica si plina de lupte inutile si de sperante desarte si de neimpliniri individa asta numita viata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi foarte mult! Toate acestea (moarte-boală, boală-moarte) ne sperie cumplit, mai ales când ni se întâmplă nouă, sau cuiva foarte drag nouă; dar, pe de altă parte, probabil că ele sunt firești. Așa cum spuneam, își urmează propriile lor legi și-atât.
      Acum, cine știe ce mai este viața! Moartea vine sigur; viața, însă, nu știm dacă ne-o trăim.

      Ștergere
  2. Ne traim viata, pentru ca nu avem de ales. Prea putine dintre alegeri ne stau in putere, depinzand de noi. Gandeste-te doar ca ai mers la scoala in anumit an. Nu in anteriorul, nici in urmatorul. Ca, daca parintii tai ar fi ales sa te dea ceva mai tarziu la scoala, cu totul altul ti-ar fi fost destinul. Alti educatori, alti colegi, alte inclinatii ar fi existat. Poate alte preferinte. Poate alte influente. Poate ai fi avut un coleg al carui tata ar fi fost tenor, care te-ar fi luat cu mare placere cu el la spectacolele tatalui sau etc. Lucrul e valabil si pentru mine, si pentru restul lumii. Exemplul stii de la ce provine.
    Inca o data, imi pare rau pentru pierderea suferita de tine. Si da, stiu cat de traumatizant e sa tii la cineva si sa fii afectat de suferinta acelei persoane. E o suferinta imposibil de descris in cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și uitasem de comentariile de aici pentru că am fost destul de ocupat în ultima vreme, și cu pomana lui tata etc. Așa e, ne trăim viața pentru că nu avem de ales. Apărem pe lume fără voia noastră și suntem nevoiți să trăim. Cred și eu că, în mare, ne este dat deja un anumit parcurs al vieții pe care suntem obligați să-l urmăm. Poate că în interiorul acestui traseu putem face mici deviații cu voia noastră dar, pe urmă, soarta ne împinge iar pe drumul ales de ea. Nu știm nici dacă nu cumva aceste deviații nu sunt tot ale sorții, dar fiindcă le facem cu mintea noastră, noi credem că ne aparțin. Ar fi foarte interesant să putem călători în viitor, să vedem ce ne așteaptă acolo, apoi să ne întoarcem în prezent și să ne modificăm viitorul. Dar și asta ar fi o mare problemă pentru că, modificând viitorul nostru, l-am modifica și pe al celorlalți deoarece, se știe, suntem toți interconectați. Nu știu dacă ne-ar da cineva dreptul acesta :).

      Ștergere
  3. Ca sa rezum, daca am face ce ai spus in ultima parte, ne-am ajusta fericirea. Insa, ajustand fericirea noastra, foarte probabil i-am nenoroci pe altii. Poate de asta Soarta e cea care ia deciziile in locul nostru, noi trebuind doar sa ni le insusim, respectiv asumam...

    RăspundețiȘtergere