Hans Fallada este pseudonimul literar al lui
Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen, un scriitor de origine germană, care a
murit în 1947. Hans Fallada a fost un scriitor destul de controversat la
vremea lui, deoarece, din câte m-am
interesat, a continuat să scrie în timpul dictaturii lui Hitler, chiar
dacă romanele sale se înscriu în spectrul realismumui obiectiv. De
asemenea, controversele cu privire la acest scriitor provin și din
faptul că, se pare, în timpul vieții, acesta a avut probleme cu
alcoolul, a fost o fire anxioasă, veșnic îndatorat și internat, de multe
ori, în clinici de psihiatrie.
Romanul ”Singur în Berlin” este cel
mai bun pe care l-am citit despre rezistența germană în timpul
dictaturii naziste. Acțiunea se petrece, evident, în Berlin și se
desfășoară pe durata a doi ani, între 1940 și 1942. Personajele
principare sunt doi muncitori germani, Anna și Otto Quangel, care au un
băiat trimis pe front și despre care află, chiar în debutul cărții, că a
fost ucis în luptă. În acest punct, optica celor doi, cu privire la
Hitler și la regimul său, se schimbă radical. Ei consideră că Hitler a
fost cel care le-a omorât băiatul, din moment ce l-a trimis pe front,
își dau seama că regimul nazist este unul absurd și criminal, iar drumul
pe care a pornit țara se va sfârși într-o tiranie cum n-a mai existat.
Astfel, Otto Quangel nu mai rezistă tentației de a protesta și se apucă
să împrăștie, cu ajutorul soției, cărți poștale, pe care trece, ca să
vadă și ceilalți, abuzurile regimului observate de cei doi eroi în viața
de zi cu zi. În timpul dictaturii naziste acest act constituia o crimă
de neiertat.
Alături de Otto Quangel și nevasta sa, în roman își mai
fac apariția și alte personaje, reprezentative, evident, pentru vremea
lor. Astfel, odată cu distribuirea primei cărți poștale, în scenă apare
inspectorul de poliție Escherich, un personaj robotizat, fără scrupule
și interesat de propria ascensiune, a cărui armă principală, pentru
prinderea lui Otto Quangel, este răbdarea. Răbdarea fără margini îi va
scoate din sărite pe șefii săi, îl va compromite pe el însuși, după care
va fi reabilitat, iar spre final, se va vedea, va suferi o revelație
care-l va costa viața.
Un alt personaj, pe care autorul îl prezintă
pe larg în cartea sa, în diverse ipostaze, este tânărul Persicke, un
SS-ist notoriu, fidel lui Hitler până în măduva oaselor și dedicat întru
totul politicii partidului național-socialist. Persicke, așa cum este
prezentat în roman, pare a fi genul de ciminal fără niciun Dumnezeu,
omul fără suflet, infractorul lipsit de orice urmă de conștiință. În
numele unei dreptăți închipuite, bazată, în mod clar, pe îndoctrinarea
masivă, pe mituri și halucinații, dar și ca urmare a unei lăcomii ieșite
din comun, acesta, deși are numai 18 ani, își terorizează familia,
jefuiește o bătrână evreică și dă vina pe alții, își ține tatăl închis
într-un azi și, mai mult decât atât, îi dă ordin doctorului, care-l avea
sub supraveghere, să-i facă o injecție și să-l omoare.
În romanul
”Singur în Berlin” lumea este întoarsă cu susul în jos, iar asta se face
în numele unei fericiri viitoare veșnice. Oamenii se folosesc de
diverse tertipuri medicale pentru a scăpa de război, iar munca nu le
aduce nicio satisfacție. Așa că, cei mai mulți dintre ei, preferă să
trăiască vagabonzi și să se ocupe cu furturile și cu turnătoriile.
Fiecare mănâncă ce prinde, doarme unde apucă, păcălește pe oricine.
Pentru câteva mărci, sunt în stare să-și vândă la Gestapo și prietenii
și familia și sufletul. Ei nu-și mai aparțin lor înșiși, nici celor
dragi, sunt cu totul la dispoziția Fuhrer-ului și a Gestapo-ului. Orice
vorbă spusă aiurea, orice privire nevinovată, orice întâlnire în plină
stradă pot constitui acte de trădare și fi echivalate cu trimiterea în
lagărele de muncă forțată.
”Singur în Berlin” este o carte
tulburătoare, dură, necruțătoare, de la un capăt la altul, dominată de o
atmosferă întunecată, plină de panică și groază. Iar sfârșitul nu lasă
loc niciunei speranțe.
Autorul este un realist autentic, nu
înfrumusețează fraza prin descrieri inutile, nu cruță pe nimeni. Te ia,
pur și simplu, de guler și te poartă după el ca să-ți arate ce s-a
întâmplat. Riscul e mare căci poți rămâne șocat dacă te întrebi ”Cum a
fost posibil?”.
marți, 3 septembrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu