luni, 19 noiembrie 2012

Adânca mare albastră

”Adânca mare albastră” sau drama iubirii profunde și a felurilor diferite de a iubi

Subiectul pare simplu: în Londra anilor `50, o femeie tânără, frumoasă și foarte cultă, ne apare ca fiind căsătorită cu un bărbat bine poziționat în societate, aristocrat, cu avere multă și funcție de judecător, dar mult mai bătrân decât ea. După căsătorie, femeia se mută în casa soțului, în care, se pare, dicta mama acestuia și, evident, cele două femei nu se suportă reciproc. În scenă apare un al doilea bărbat, un tânăr atrăgător, fost aviator în război, acum prieten de golf cu soțul său, dar neavând poziția și nici banii celui din urmă. Așa cum se întâmplă de obicei, tânăra se îndrăgostește de noul venit, care nu contenește în a-i face declarații de iubire și complimente exagerate. Până la urmă, o cucerește, iar femeia îi cere divorțul soțului. Acesta se încăpățânează, nu i-l acordă, iar tânăra este nevoită să trăiască nelegitim cu noul iubit, în locuința acestuia, luată cu chirie.
Filmul începe, vom vedea, cu sfârșitul. Observăm că femeia doarme și pare a avea un vis erotic, când, de fapt, ea se află într-o stare de semiconștiență cauzată de o tentativă de suicid. Este readusă la viață de proprietara casei și de un alt locatar, iar, după ce își revine, singura ei grijă rămâne ca partenerul său să nu afle despre ceea ce i s-a întâmplat. Totuși, ca un făcut, acesta află din biletul de adio despre tentativa iubitei sale, iar de-aici începe adevărata dramă în iubire a femeii.
”Adânca mare albastră” nu este ușor de urmărit. Este un film dureros, întunecat și greoi, pentru care îți trebuie o stare de spirit specială ca să îl poți vedea până la capăt. Planurile realității interferează des, pendularea trecut-prezent se întinde pe tot parcursul filmului. Sunt momente când nu știi sigur dacă ceea ce vezi sunt amintiri ale protagonistei, sau este chiar prezentul acesteia. Replicile sunt rare, nu foarte lungi, dar apăsate și pline de substanță. Jocul actoricesc este minunat, iar scenele sunt încărcate de sens psihologic.
Protagonista, Rachel Weisz, interpretează deosebit rolul și reușește să intre foarte bine în pielea milioanelor de femei, a căror dragoste, în ciuda a orice, rămâne de neînțeles pentru cei mai mulți. Din această cauză, suferă enorm. Ea devine, până la urmă, un fel de Madame Bovary în variantă englezească, dar care va avea un sfârșit total diferit. Senzațiile puternice și trăirile zguduitoare, pline de durere, ale acesteia, îl vor pătrunde și pe privitor. Scena de dinainte de a ajunge la metrou este remarcabilă.
Partenerul său, tânărul simpatic, ce părea a-și salva iubita de la o viață anostă, devine un individ antipatic, care va fi urât de către privitor din cauza cruzimii de care dă dovadă. Arogant și plin de sine, limitat intelectual, dar cu pretenții ridicate, acesta se dovedește a fi incapabil de a-și depăși condiția de soldat care ține cu orice preț ca toți să-i recunoască meritele. Scena de maximă cruzime se produce când el nu poate să-și ierte (și nici să înțeleagă, aș zice eu) iubita fiindcă aceasta a încercat să-și ia zilele. Și, totuși, pare că și el iubește. Dar în alt fel.
Soțul, deși părea personajul negativ, se dovedește, pe parcurs, a-i fi cel mai fidel și cel mai bun prieten. Pare că o înțelege, că o iartă și că-i oferă, în continuare, dragostea sa. Este mereu dispus să o primească înapoi. Dacă se va întoarce sau nu, se va vedea în film.
În contrast cu aceste drame, proprietara casei în care locuia, cu chirie, protagonista, îi oferă acesteia o definiție gratuită și originală a iubirii: ”Știi ce înseamnă iubirea? Să-l ștergi la fund pe cel de lângă tine la nevoie și să-i schimbi așternuturile, în așa fel încât el să-și păstreze demnitatea și să puteți continua. Sinucidere?? Nimeni nu merita”.
Filmul ne arată clar panorama diferenței dintre ceea ce primim în iubire și ceea ce așteptăm, dar ne prezintă și diferența între ceea ce se așteaptă de la noi și ceea ce putem oferi.
Scena de final, cu femeia îngenuncheată și plângând teribil, produce o emoție atât de dureroasă, încât numai cei prea insensibili nu vor vărsa măcar o lacrimă. Și, totuși, în ciuda atâtor dureri, peste toate se așterne iarăși viața.


5 comentarii:

  1. Interesanta prezentarea ta. Admirabila definitie a iubirii primim. In "Valul pictat" avem o tematica asemanatoare. D-ra se marita cu un medic, ca sa nu ramana fata batrana, si, cand el devine misionar, e obligata sa il insoteasca. Daca vezi filmul, esti tentat sa simti compasiune doar pentru el, barbatul care a iubit sincer si mult, in timp ce ea era o tradatoare care a cazut in bratele larg deschise ale unui fanfaron. Insa femeia nu a cazut in bratele aluia fiindca acasa avea un sot care cauta sa inteleaga si nevoile ei. Daca mintea lui a fost setata ca luna de miere trebuie sa se intample la Venetia, nu a mai contat ca femeia ar fi preferat indiferent ce altceva, numai Venetia nu.
    Dragostea e complicata, fie ca o dai sau o primesti. Poate de aceea ajung oamenii sa sa rezume la stadiul de animale care fac doar sex, fara altfel de implicatii, sau, cand sentimentele apar, ele fac referire la gelozie si cam atat. Gelozie egoista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am văzut filmul ”Vălul pictat” încă de când a apărut. L-am văzut de două ori chiar. E cu Edward Norton și Naomi Watts. El nu prea îmi place ca actor, dar Naomi Watts e una din actrițele preferate ale mele. ”Vălul pictat” e un film emoționant, tot despre iubirea adevărată. Am zis că o să cumpăr și cartea să o citesc, dar am tot uitat. Acum nu mai am timp (prea mult) de ea :).

      Ștergere
    2. Am cumparat si cartea, insa dupa ce am vazut filmul. Cele doua prezinta realitati destul de indepartate. Ca sa ma explic, filmul mi s-a parut mai... logic. Curios, nu-i asa? Sunt curioasa cum ti se va parea tie cartea. Mie aproape ca mi-a fost ciuda ca am citit-o.

      Ștergere
  2. Am vazut acest film si inca de la inceput m-a cuprins o stare care inclina sa ma intristeze. De ce spun asta? Ascultand melodia pusa pe fundal, destul de melancolica, tindeam sa cred ca va fi o poveste emotionanta si chiar asa a si fost. O poveste de dragoste cutremuratoare, care la final m-a facut sa inchid ochii si sa ma gandesc ca in ciuda oricarui rezultat pozitiv sau negativ, viata merge mai departe si totul tine numai de noi. Extraordinar de frumos, iar tie, bravo pentru ca l-ai vazut si felicitari pentru ca l-ai prezentat si aici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi pentru comentariu! Simțeam eu că te-a emoționat filmul. Așa e, în ciuda a orice, viața merge înainte ;).

      Ștergere