sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Noi iubim hârtiile...lua-le-ar dracu`

Se pare că proverbul care spune ”Schimbarea șefilor, bucuria proștilor” e cât se poate de adevărat. De peste trei săptămâni trăiesc, la serviciu, o situație nebunească, aproape absurdă, în care, toată activitatea mea de zi cu zi (plus munca de acasă) se reduce la a cosmetiza hârtii. Mai exact, a pune pe hârtie ce am făcut eu în patru luni de zile.  Iar asta e doar o parte.
Din câte știu, în vară, prin iunie parcă, s-a schimbat directorul general de la AMPOSDRU, iar în locul lui a venit unul pe nume Ababei. Dacă nu era situația de-acum, nici nu știam cum îl cheamă. De fapt, nici nu știu exact ce înseamnă aceste nenorocite de POSDRU - AMPOSDRU, am auzit vorbindu-se mult de ele de vreo 2-3 luni,  de când nu ne-am mai primit banii de salarii. Până atunci, mă duceam la serviciu, îmi făceam treaba (atât cât se putea) și mi se părea decent să fiu plătit pentru asta. La sfârșit de lună îmi redactam un raport de activitate, iar din trei în trei luni, toți colegii, făceam o așa-zisă raportare. Aceste 2 activități, deși plictisitoare și care ne mâncau o grămadă de timp și nervi, erau totuși suportabile, cel puțin numai pentru că ne obișnuiserăm cu ele. În rest, nu ne aduceau nicio satisfacție. Acum, de când cu noua conducere, situația s-a schimbat.
Încă din vară, cred că de prin august, am început să fiu bombardat cu e-mail-uri pline de informații alambicate, care mai de care mai ciudate și mai de neînțeles. O vreme am încercat să le iau în serios, crezând sincer că se va schimba ceva în bine cu aceste nenorociri de raportări, dar când am văzut că zi de zi veneau informații care le contraziceau pe altele, unele dintre ele chiar amenințătoare (”să nu greșiți”, ”să aveți mare grijă când completați rapoartele pentru că...”) iar, uneori, străine cu totul de ceea ce eu știam, le-am îngropat în mintea mea sperând că, până la urmă, se va alege praful de ele. Dar n-a fost așa. Până la urmă, obligat fiind de împrejurări, a trebuit să mă implic în această nenorocire ”ca să iasă bine”. De fapt, ce să iasă bine? Să iasă bine hârtiile, astfel încât, atunci când vor ajunge la cretinii care ne dau banii, aceia să nu găsească în ele nicio neregulă. Chiar așa să fie? Dacă o luăm logic și matematic, hârtii făcute de zeci de minți, conțin, sunt absolut convins, cel puțin zeci de greșeli toate. Numai în ale mele, sunt sigur de asta, există nenumărate greșeli. ”Cine-i om greșește”. Așa se spune. Și-atunci? Dar, în ce constau, de fapt, aceste greșeli? Unele țin, cică, de formulare. O mare dilemă este cum scriu în raport: ”în luna iulie am susținut 4 grupuri de comunicare” ori ”în luna iulie s-au susținut 4 grupuri de comunicare”. Formularea e foarte importantă în aceste rapoarte pentru că, dacă scrii așa și nu altminteri riști să ți se întoarcă raportul. Mai mult, azi afli că e corect să treci acolo ”am susținut”, mâine ți se spune că e corect ”s-au susținut”. Și ia și modifică ”greșeala”. Altele se referă, dacă vă vine să credeți, la mărimea caracterelor. Rapoartele, obligatoriu, dar obligatoriu, trebuie scrise cu caractere de 12. Dacă le scrii cu caractere mai mari sau mai mici e dezastru, e evident că ești prost. Dacă cumva nu treci formulările standard în raport, iar nu-i bine, nu știi să-l faci. Dintre toate, ce-a mai tare e aia: ”Activitatea a fost realizată 100 %”. Să mori tu? De unde știi tu, cap pătrat, că a fost realizată integral? Că scriu eu acolo e o dovadă? Cum îmi cuantifici tu mie activitatea când ea este de nemăsurat? Cine a mai pomenit ca o activitate terapeutică să fie măsurată cu metrul? Eu lucrez cu oameni, sau cu scaune? Dacă din 20 de scaune, pe care le-aș fi avut ca normă de efectuat într-o lună, le-aș fi făcut pe toate, atunci da, activitatea era realizată 100 %. Dar când lucrezi cu oamenii, cum măsori? Sper să-mi poată răspunde cineva.
O altă aberație uluitoare, care ține de această zisă raportare (în fapt e o ordinărie de nedescris), se referă la modul în care paranoicii de la POSDRU-AMPOSDRU au ales să mă verifice. Dacă, până acum, le trimiteam xeroxate documentele pe care eu le-am completat, acum, dobitocii, pe lângă xerox, le vor și scanate și puse pe un CD. Când am conștientizat treaba asta, nu mi-a venit să cred. Adică cum? Pentru ce? Dacă au nelămuriri, nu se pot uita în copiile xerox? Se pare că nu, le e greu să caute, așa că apucă-te și scanează sute de hârtii (mii pentru toată echipa) și bagă foaie cu foaie într-un rebut de scanner care, dacă aș fi stat după el, mă apuca și Crăciunul și Anul Nou și tot nu terminam. Așa că le-am luat acasă, dar 3 nopți la rând am dormit nu mai mult de 3 ore. Ei bine, pentru ce toate acestea? Doar pentru confortul și paranoia unora? Hmm!
Când vedeam cum se strâng maldărele de documente ieșite din xerox, mă gândeam la bieții copaci care au fost tăiați pentru ca niște umflați să primească hârtiile sub nas. Și să se uite ei în ele și să priceapă ce? Evident că nimic pentru că, de fapt, nici nu-i interesează. Dar ei vor să se ”acopere” de hârtii. Se pare că în România hârtia te-ar scoate din orice presupus necaz, deci iată cât de valoroasă e, cu toate că cea mai mare întrebuințare a hârtiei e la WC. Acolo, fără hârtie, ai pus-o. Ieși livid din budă, dar fără stare, nu poți să stai jos și nu știi ce să faci. Cauți, totuși, o hârtie, ca să fugi înapoi, iar când o găsești, nu știi cum să o ascunzi. Ceilalți se uită mirați la tine și nu știu ce ai.
În romanul ”Cel mai iubit dintre pământeni”, al lui Marin Preda, există un personaj sinistru, unul căruia i se spunea Molie și care era, parcă, director de școală. Singura activitate a acestui odios individ era să descopere în dosarele elevilor dovezi ale trecutului lor burghez. Și stătea cu creionul în gură, se uita prin hârtii, iar când descoperea o așa-zisă dovadă, o sublinia scoțând un sunet inimitabil, de genul ”Aaaaîîîî”. Și când vorbea cu elevii la fel: ”Unde ai fost azi-noapte? Aaaaîîîîî”? Tot așa și cu moliile care îmi controlează mie ce am scris în rapoarte. Parcă-i văd cum ronțăie creioanele, cufundați în teancuri de dosare de nu li se mai vede nici creștetul capului, ca să descopere un ”am realizat” în loc de ”s-au realizat”. Iar când găsesc așa ceva, asta le asigură fericirea pe toată ziua.
Orice control, când se rezumă doar la documentele făcute de toți pe același calapod, nu rezolvă nici măcar problemele de formă, ca să nu mai vorbim de cele de fond. Hârtiile pot fi măsluite oricum. Însă, interesul slujbașilor de la control nu este să descopere probleme pe care să le rezolve, ci este, în primul rând, să-și facă lor munca mai ușoară. De aceea, au inventat hârtiile standard.
Mulți dintre cei de la control, de oriunde ar fi ei, sunt debili mintali. Ca să priceapă, trebuie să le explici de mai multe ori același lucru. În rapoartele mele e obligatoriu să se reia explicațiile de cel puțin două ori, prima dată pe scurt, apoi cu detalii. După asta, urmează fișa de pontaj, în care treci, de-a-mproasta, activitățile din raport și numărul de ore lucrate în fiecare zi. Asta le demonstrează lor că eu am lucrat fix acel număr de ore, fără pauze, fără a mânca, fără a merge la toaletă, fără nimic altceva. După mintea lor, activitatea terapeutică merge ca pe banda rulantă. 100 de piese pe oră, 800 în opt ore. Mă crucesc cât de proști pot fi!
Dacă unii sunt debili, alții sunt frustrați (de orice). Un astfel de frustrat, îmi cere mie să-i pun pe hârtie ce fac la serviciu. Să pun eu pe hârtie ca apoi, un gușat, să-mi arunce cu scârbă dosarul într-un teanc. Sunt de acord să fac și asta până la urmă, dar să mă lase să o fac cum cred eu de cuviință. Nu se poate, trebuie să pui informațiile într-un tabel, cu liniuță, iar formularea să fie asemănătoare pentru toți. Ca să completezi tabele în acest fel, cu informații aliniate, în concordanță deplină cu restul instrumentelor, îți ia zile, nu ore. Nu le pasă.
Pricepe cineva ceva din acele tabele? Nici vorbă, nici n-au cum să priceapă, chiar de ar vrea, pentru că toate sunt parcă trase la indigo, sunt secate de informațiile cu adevărat utile, multe sunt făcute în bătaie de joc. Dar pe retardați îi bucură să-și primească hârtiile pentru că le văd ca pe niște jucării. Dacă a venit hârtia, e bine, am scăpat de-o grijă. Mă întreabă cineva ceva, le arăt hârtia, așa am primit-o, zic, să se descurce ăla care a făcut-o. Ce știe, un astfel de ins, despre activitatea mea liniară de la locul de muncă? Cu siguranță nu știe nimic, utilizează o mulțime de clișee și zvonuri și nici că vrea să afle ceva cu adevărat.
Niciodată nu am dat importanță deplină hârtiilor de acest fel când am știut că nu mă reprezintă. Un text scris aici valorează infinit mai mult pentru mine decât orice raport cerut ”ca să fie”. Și, totuși, n-am putut să fiu indiferent niciodată pentru nimic din ceea ce eu am făcut. Dacă această raportare m-a scârbit îngrozitor, am încercat să fac, totuși, să iasă cât mai bine. Cu toate acestea, cred că am comis și multe ”greșeli”. Le mulțumesc colegilor care s-au implicat trup și suflet și au consumat timp (nemăsurat) și energie (până la epuizare) pentru a o scoate (bine) la capăt.

P.S. Caracterizările negative nu se referă la niciun coleg al meu din cadrul Fundației.
 

4 comentarii:

  1. Sfatul meu e să încerci să te calmezi. Nu rezolvi nimic enervându-te. Îmi amintesc de un profesor de matematică, devenit asta datorită intelectului său, nu a mamei sau a tatălui. Într-o zi mi-a povestit cât s-a frământat şi el, mâncat de birocraţie şi cereri absurde. Până a obosit şi a decis să se menajeze. Situaţia nu e identică, totuşi... În şcoală (vorbim de o şcoală dintr-un sat) venise un inspector, să analizeze dosare vechi, pline cu rapoarte. Mergea la profesorul cutare, îl "aresta" oarecum, cerând dosarele, alături de explicaţii verbale detaliate etc. Auzind profesorul nostru care e situaţia, a decis că el nu va deveni palid pentru un dement. Când i-a venit rândul, l-a poftit pe inspector în birou. L-a privit calm şi i-a zis: "Sper că nu vă grăbiţi. Haideţi, şedeţi să vă dau o cafea, că aveţi mult de studiat, şi să vă începeţi lucrul cu optimism. Ce să vă dau? Care dosar? Aaaa, pe ăla? Păi uitaţi cheile de la dulap. Poftiţi de căutaţi". Şi a deschis ditamai dulapul de fier, greu de dosare. "Luaţi tot ce aveţi nevoie. Sper numai că nu vreţi să ajungeţi acasă astăzi. Pentru că aveţi un singur autobuz, peste vreo oră. Dar vă rog, nu vă impacientaţi. Luaţi situaţia aşa cum e. Cu calm. Poate aveţi noroc făcând autostopul. Dacă nu aveţi noroc, cineva din sat s-ar putea să vă găzduiască. Numai să aveţi mare grijă să nu se întunece. Aţi observat că de-a lungul drumului sunt râpe. Dacă, Doamne fereşte, cădeţi în vreuna, în anotimpul ăsta e periculos. Sunt lupi". Inspectorul s-a albit la faţă, şi nu a mai dorit să studieze nimic. Am râs si i-am zis profesorului că sunt convinsă că inspectorul îi era recunoscător pentru că îl avertizase şi îl scăpase de necaz. Aşa că dobitocul şi-a luat tălpăşiţa cu o viteză uluitoare!!
    Asta îţi recomand şi ţie. Scrie cu încredere "realizat 100%". Dacă demenţilor nu le e cu păcat, de ce ţi-ar fi ţie? Ştiu, soluţia mea pare simplistă. Însă nu merită să te enervezi. Înţeleg că există Office care caută şi găseşte anumiţi termeni specificaţi, corectându-i automat - sau poate e un program care face asta? Ia un astfel de program de pe torrente, pune informaţia pe CD-uri şi pe ce doresc idioţii şi corecteaz-o automat, în timp ce te uiţi la un film. Postura voastră e cumva similară cu cea a elevilor, cărora nişte profesori demenţi le cer, oră de oră, alt tip de maculatură. Aşa că nu merită să te stresezi. Ei nu se stresează din pricina ta. N-o face nici tu din pricina lor. Una din cele două părţi (conducerea sau angajaţii) va ceda în cele din urmă, plictisită de moarte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte bun exemplul tău. Mersi și pentru sfaturi, dar nu cred că o să cedeze nimeni. Doar eu am cedat pe jumătate. Alții nu cedează pentru că la mijloc e vorba de bani, foarte mulți bani :).

      Ștergere
  2. Bravo pentru articol. Mi-a placut ce am citit si m-am regasit totalmente. Succes in continuare!!! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ms foarte mult și, cred, nu te mai regăsești chiar așa de la o vreme :).

      Ștergere