Povestea unei pasiuni mistuitoare

Îmi aduc aminte că prin liceu (poate chiar mai târziu) am citit ”Quo vadis” și mi-a plăcut în mod deosebit. Cu toate acestea, deși am văzut în vitrine alte cărți ale lui, nu am mai citit nimic scris de acest mare autor polonez, câștigător al Premiului Nobel. Abia de curând, aș spune că dintr-o întâmplare, mi-a picat în mână ”Fără ideal” și am început să o lecturez fără prea mare tragere de inimă, într-o seară, în timp ce mă aflam în tren. Mărturisesc încă de la început că această carte mi s-a părut a fi una dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodată. Surpriza mea a fost cu atât mai mare cu cât, având în minte stilul din ”Quo vadis”, nu mă așteptam ca Sienkiewicz să poată scrie așa. ”Fără ideal” este un roman profund psihologic, în care autorul reușește să pătrundă adânc în sufletul uman, cu o îndemânare de chirurg cu vastă experiență, îl întoarce cu ușurință, dar nu la întâmplare, pe toate fețele, iar senzațiile și sentimentele pe care le găsește acolo, le analizează la modul absolut. Nimic din ceea ce înseamnă trăire personală nu-i scapă ochiului ultralucid al personajului central și tocmai analiza exagerată, se va vedea, va reprezenta otrava cea de toate zilele a protagonistului. (Asta îmi amintește destul de mult de romanele lui Camil Petrescu).

”Fără ideal”, oricâte interpretări i s-ar da, mie mi s-a părut a fi, în primul rând, un roman de dragoste - apoi urmează restul. Astfel, Leon, personajul principal al cărții, reprezentând tipul aristocratului bogat și cult, fin iubitor de artă, dar fără a avea o ocupație precisă, se îndrăgostește de o tânără superbă pe nume Aniela care, în sfârșit, părea a fi femeia pe care și-o dorea. Leon flirtează o vreme cu frumoasa fată, dar în tot acest timp, din cauza unui orgoliu bărbătesc, dar și dintr-o plăcere ciudată de a o vedea pe ea ”topită” după el, nu-i mărturisește adevăratele sale sentimente. Totuși, până la urmă se decide să-i ceară mână, dar, tocmai atunci când era cel mai pregătit, află de moartea tatălui său și, din această cauză, este nevoit să plece de urgență la Roma, fără a mai apuca să-i spună Anielei ceva.

După înmormântarea tatălui, în loc să se întoarcă din nou în apropiere de Varșovia, acolo unde se afla iubita sa, Leon își găsește liniștea în brațele frumoasei Laura, o femeie deosebit de inteligentă, dar care nu inspiră nimic altceva decât senzualitate și egoism pur. Între timp, mătușa protagonistului îi cere acestuia să se grăbească și să vină la Varșovia pentru că Aniela este curtată de un tânăr oarecum dubios și, până la urmă, având în vedere tăcerea sa nejustificată, s-ar putea să-i acorde acestuia mâna. Scrisoarea mătușii lovește profund în orgoliul sensibil al bărbatului devenit brusc gelos, dar el nu pare a se îndoi de sentimentele Anielei, cu toate acestea vrea să o pedepsească pentru că i-a dat voie altuia să intervină între ei. Astfel, dintr-un impuls de gelozie amestecat cu răutate și, cred eu, prostie, dar și dintr-o bravură masculină exagerată, Leon îi trimite o scrisoare scurtă mătușii în care îi urează ”domnișoarei Aniela să aibă o viață frumoasă alături de domnul X”. Mătușa sa, o aristocrată de modă veche, care îl iubea însă pe Leon ca pe propriul său fiu și care vroia, cu tot dinadinsul, să-l vadă însurat cu Aniela, dar care ținea și la fată la fel de mult ca la nepotul său,  nu poate să suporte, ea prima, cruda lovitură, și îi arată tinerei scrisoarea trimisă drept ”răspuns”. Nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat în sufletul femeii, dar putem deduce din lectură cât de tare a afectat-o ”răspunsul” primit. Acesta a fost momentul în care a hotărât, probabil din disperare și din cauza durerii pricinuite, să se căsătorească cu X, rivalul închipuit al lui Leon.

Între timp, Leon își dă seama că sentimentele sale pentru Aniela reprezintă iubire adevărată și încearcă să facă ceva pentru a rezolva situația. Cuprins de disperare, nu mai stă pe gânduri, își calcă orgoliul în picioare și, până la urmă, se întâlnește cu un vechi prieten al său căruia îi cere să meargă la Varșovia, să se întâlnească cu Aniela și să o roage pe aceasta să rupă logodna cu celălalt deoarece, el, Leon, o iubește din tot sufletul și recunoaște că a greșit atunci când i-a trimis acea scrisoare răutăcioasă mătușii. Prietenul acceptă cu greu misiunea, reușește să obțină o întâlnire cu Aniela, îi vorbește despre intențiile amicului său, dar tânăra femeie, contrar a tot ceea ce gândise Leon despre ea, se menține pe poziții cu o dârzenie care ar putea muta și munții din loc: nu vrea, în ciuda oricăror păreri de rău și declarații, să-și mai retragă promisiunea făcută celui care-i va deveni partener de viață. Răspunsul Anielei, dar și hotărârea ei de a-și păstra cuvântul dat, vor reprezenta lovitura fatală pentru tânărul Leon, aristocratul  care mizase enorm pe farmecul și inteligența sa, dar care nu se așteptase nicio clipă că o femeie ”cu chip de înger” îi va da planurile peste cap într-un asemenea fel. Din acest punct, întreaga existență a lui Leon va avea un singur scop: cum să o recucerească pe Aniela, devenită în scurt timp femeie măritată.

Romanul lui Sienkiewicz mi s-a părut atât de bun, încât m-am uitat de mai multe ori să văd câte pagini mai am de parcurs, deoarece nu vroiam să se termine. Sentimentele de iubire pe care le dezvoltă Leon pentru iubita sa cred că vor reuși să impresioneze orice cititor. De fapt, sentimentele lui se transformă rapid și, dacă la început acestea par a întruchipa mai mult o dorință arzătoare pentru o femeie dragă, ele vor începe să ardă, încetul cu încetul, într-o pasiune mistuitoare ce va pune serios în pericol viețile protagoniștilor. Cum vor reuși aceștia să se salveze, rămâne de văzut.

Prin acest roman, Sienkiewicz reușește să impresioneze cititorul în cel mai inalt grad. Uimirea nu cred că provine din subiectul cărții neapărat, cât din profunzimea și finețea analizelor psihologice pe care autorul le face asupra sufletelor celor doi protagoniști. Leon, devenit sclav al pasiunii sale, își despică sufletul cu fiecare ocazie când se așează să scrie, îl analizează până la disperare, încercând astfel să descifreze tainele ascunse care îl leagă atât de puternic de Aniela. Degeaba însă, răspunsurile pe care le obține sunt atât de nesatisfăcătoare încât îi par fără sens. O coboară cât poate de mult în ochii săi, ar și scuipa-o uneori, atât de tare o urăște pentru că nu-i împărtășește sentimentele dar, cu toate acestea,  nu se poate desprinde de ea. Bucuriile lui Leon în relație cu Aniela sunt puține și își au izvorul în cele mai banale gesturi: atingerea sau sărutul mâinilor ei, o plimbare seara în compania ei, o discuție numai cu ea, o plimbare cu trăsura alături de ea. Chiar și pentru a obține atât de puțin, Leon trebuie să ducă adevărate lupte cu sine, e în stare să piardă nopți la rând, pune la cale strategii complexe de înduplecare a femeii căsătorite. Și, totul cu o groază de ”eșecuri”. De exemplu, apariția firească, în peisaj, a soțului Anielei, dezvoltă în Leon instincte de-a dreptul criminale.

Ce va face Leon de-acum? Cum se va ”vindeca” el? Care-i rostul său pe lume? Sunt doar trei dintre multiplele întrebări care ne vin în minte când ne gândim la acest complex personaj. De asemenea, câteva întrebări cu privire la Aniela ne apar ca firești. Ce se întâmplă cu ea? Ce simte pentru Leon? Este, oare, atât de simplă și limitată mental (așa cum o bănuia Leon la un moment dat) încât nu poate înțelege sentimentele adevărate? Merită, în numele datoriei pentru soț, să ajungi în pragul disperării, și apoi la moarte? În ce condiții ar fi putut Aniela să accepte noua dragoste?

 Acestea sunt întrebări esențiale care își vor afla răspunsul abia după lecturarea cărții.

P.S. La celelalte sensuri ale romanului prefer să nu mă mai refer. Mie mi-a fost suficient atât.