sâmbătă, 11 mai 2013

Ca la noi



În zilele de Paști, punând și ridicând de atâta ori mesele, mergând pe la rude, sau așteptând oaspeți, am avut timp să surprind, din nou, în detaliu, câteva aspecte des întâlnite (cred că mai ales la români) și pe care le voi trece cu liniuță:
- am întrebat, trei persoane, pe cineva, în trei rânduri, dacă vrea să-i desfacem o sticlă de vin, spunându-i, totodată, că noi nu bem vin. De fiecare dată ne-a refuzat foarte insistent. După ce nu am mai rugat-o, persoana respectivă a luat sticla, a desfăcut-o singură și a băut-o pe toată, tot singură;
- de când îi știu eu, sunt unii care vin la noi în preajma sărbătorilor. Refuză de zeci de ori să stea la masă spunând ”nu vă deranjați, nu am venit să mâncăm”. Totuși, în urma insistențelor, se așează și, când li se aduce mâncarea, mănâncă toți, tot ce li se pune (adică vreo patru feluri, plus desert);
- cineva spunea întruna că nu mănâncă mult, se ridica de la masă după 5 minute, evita să se atingă de zeci de feluri de mâncare, mutre, figuri etc. Am prins-o mâncând pe ascuns, din 5-6 feluri odată, cu gura plină și cu obrajii umflați;
- 5 oameni am trecut, din întâmplare, pe la cineva pe care nu-l mai văzusem de vreo 5-6 ani. Avea masă plină cu mâncare. I-am spus toți că nu mâncăm, dar nu a contat. Ne-a adus la fiecare farfurii, furculițe, pahare, a desfăcut sticle cu suc, ne-a umplut farfuriile cu bucăți de carne, de porc, de curcan și de vită. În tot acest timp, toți îi repetam că nu mâncăm. El nimic, nu ne lua în seamă. Rezultatul: nimeni nu s-a atins de nimic. Noi tocmai mâncaserăm.
Și acum o altă experiență: veneam de la Tg-Jiu, mâncasem într-un restaurant și, întâmplător, am trecut pe la niște cunoscuți. I-am găsit la masă, sărbătoreau ceva. De cum m-au văzut, m-au pus (aproape cu forța) la masă. Dialogul a fost cam așa: ”Mulțumesc, dar tocmai am mâncat”. ”Ce-mi pasă, n-ai mâncat de la mine”. ”Așa e, dar nu mai pot mânca”. ”Nu se poate, ia așa, ușor, nu te zorește nimeni”. ”Știu, dar nu e nevoie. Vă rog!” ”O masă nu se refuză niciodată!” ”Înțelegeți că nu pot să mai mănânc.” ”E, ia încearcă, hai, așa, ușor.” ”Dați-mi, mai bine, să beau ceva.” ”Sigur, îți dau și de băut, dar ia și mănâncă!”

4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai bagat cumva de seama daca persoanele care aveau mese atat de imbelsugate fac parte din randul celor ce, de regula, se vaicaresc ca duc lipsa de bani?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai, cel de care ne rugam 5 oameni să nu ne pună să mâncăm, se văicărește, cea care se îndopa pe ascuns nu are, dar nici nu se vaită, cel care a băut singur vinul, precum și ceilalți se vaită mereu că nu au bani, job-uri bune (sau deloc) etc

      Ștergere
  3. Currently it sounds like Movable Type is the preferred blogging platform available right now.

    (from what I've read) Is that what you're using on your blog?



    Feel free to surf to my homepage - vliegtickets

    RăspundețiȘtergere