vineri, 19 aprilie 2013

Reflecțiile unui anonim asupra lui însuși

De fiecare dată până acum a existat în mintea mea o singură femeie doar până când am reușit să leg o relație cu ea, și 3-4 luni după aceea. Pe urmă, fără să mă despart de ea, a început să își facă loc o alta, de multe ori fără nicio legătură cu prima. Nu m-am culcat niciodată cu cea de-a doua, dar ea era prezentă tot timpul în gândurile mele, nu era închipuită, sau transpusă din cărți, din filme sau din altceva.
Pe soția actuală o cunosc de nouă ani și suntem căsătoriți de șase. N-am înșelat-o niciodată și o iubesc cât pot. Cu toate acestea, pe parcursul acestor ani, multe alte femei și-au făcut loc în mintea mea fără ca ea să știe, iar de multe ori m-am simțit vinovat din cauza asta. Și în prezent există o astfel de femeie. O știu de peste doi ani, iar accesul ei în mintea mea s-a făcut treptat. O văd rar, o dată la 2-3 luni, iar atunci, din întâmplare de multe ori. Pe drum spre ea nu am nicio emoție. Uneori îmi doresc să nici n-o întâlnesc, și când chiar se întâmplă așa, am observat că nu plec trist sau dezamăgit. Dar, când o văd, îmi tresaltă inima. Are aceeași vârstă cu nevasta mea. Frumusețile lor nu le-aș compara, fiecare mi se pare extraordinară în felul ei. Niciodată nu i-am declarat ceva cu privire la sentimentele sau intențiile mele pentru ea. De fapt, nici n-aveam ce să-i declar pentru că nici nu vreau să mă complic. Fata îmi place și-atât. Sunt convins că a simțit și ea asta pentru că, atunci când mă vede, mi se pare că-mi acordă o atenție oarecum specială. Pe de altă parte, o simt derutată. Nu știe cum să se raporteze la mine. Uneori vrea să-mi dea impresia că n-o interesez și pare că se afundă în treburi. Am observat însă că nu se poate concentra, se tot învârte în jurul aceluiași lucru, iar dacă până atunci vorbea, când sunt eu, tace. Mi se pare că mai mult vrea să se convingă pe sine că-i sunt indiferent, iar dacă face treaba asta, o face pentru că eu nu-i dau nimic clar de înțeles.
Dar, ce vreau eu, de fapt, de la ea? În mod clar nu vreau o relație cu ea. Sau, cel puțin, nu vreau una așa cum e înțeleasă azi relația dintre un bărbat și o femeie. Nu vreau nici măcar să mă culc cu ea. Simt că dacă aș face treaba asta, m-aș înjosi, aș înjosi-o și pe ea și cred că n-aș mai putea să o privesc prea curând în ochi. Simt că aș putea să depășesc mai ușor asta față de nevasta mea, dar față de ea mi-ar fi foarte greu, poate imposibil. O relație sexuală între mine și ea, sunt convins, ar compromite orice. Atunci, totuși, ce vreau de la ea?
M-am gândit mult, dar cu cât mă gândeam mai intens, cu atât nu-mi dădeam seama de nimic. Așa că am pus o barieră gândirii mele și am lăsat simțurile și dorințele să vorbească. Astfel, am aflat, în timp, că-mi doresc, mai întâi, să stau de vorbă cu ea. Dar nu oricum și oriunde, ci într-un loc plăcut și numai noi doi. N-aș vrea să discutăm despre ceva anume, ci despre orice. Numai că, foarte important, aș vrea să fim numai noi doi. Nu-mi fac griji că n-aș ști despre ce să vorbim, nu mă tem nici măcar de emoții sau de altceva. Simt că aș stăpâni întru totul o discuție cu ea și, sub nicio formă, n-aș avea nicio intenție să o întorc în favoarea mea.
Aș vrea apoi să o ating, nu știu dacă în cadrul aceleiași discuții sau altă dată, dar aș vrea să-i ating mai întâi părul, să mă lase să mă joc cu el, să i-l mângâi, să i-l miros și să i-l sărut. Apoi aș vrea să-i ating trupul, fața ei, gâtul și pe urmă mâinile. Da, cred că mi-aș dori să-i țin mâinile în ale mele, un timp, după care aș vrea să o țin în brațe, dintr-o parte, să-i simt spatele lipit de pieptul meu, capul ei să fie sprijinit de umărul meu, brațele mele în jurul mijlocului ei. Așa să stăm aș vrea, să stăm și să vorbim. Mi-ar plăcea numai și să-i aud glasul, iar ea să-mi spună orice. Aș vrea să nu mai existe nicio opreliște între noi, să nu ne fie teamă că ceea ce se întâmplă ar putea fi, sau deveni, altceva decât ceea ce este. Nu cred că aș încerca să o sărut. Cel puțin, nu pe gură. Dar, cred că mi-aș pune bărbia pe umărul ei, i-aș atinge gâtul cu obrazul meu și, poate, din când în când, aș săruta-o pe gât, de la spate. Aș putea îndrăzni și mai mult dar, cu siguranță, nu aș face-o.
Cam atât mi-aș dori de la această femeie. Nu știu dacă e prea mult, nu știu dacă e normal să faci asta când ești însurat, nu știu de ce simt pentru ea ce n-am simțit pentru altele, în trecut. Nu știu și nici nu țin să aflu. Știu însă că nu se va întâmpla niciodată ceea ce eu îmi doresc să se întâmple. Și asta, pentru că, în primul rând, eu nu am curaj să-i mărturisesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu