Câinii maidanezi - de la utopie la salvare

În urma discuțiilor devenite lege legate de eutanasierea câinilor fără stăpân , a început pe internet, de câteva zile, o campanie furibundă de manipulare prin imagini, fără precedent chiar și pentru mediul on-line. Astfel, fotografii cu căței cu ochi blajini, cu maidanezi dintre cei mai reușiți, cu exemplare de rasă, cu câini care ajută persoane cu handicap, cu câini scheletici sau cu haite măcelărite în băi pe sânge au populat până la refuz mediul virtual, iar cei care le-au postat au considerat că, în acest mod, îi sensibilizează pe cei care le privesc și că, probabil, credeau ei, vor scoate lumea la proteste, astfel încât legea pentru eutanasiere să nu fie adoptată. De cele mai multe ori, fotografiile de acest tip, am observat, erau însoțite de mesaje lacrimogene puternice și, din câte am putut să constat, fiecare primea zeci de like-uri și zeci de comentarii.

O astfel de fotografie, cea care m-a uimit cel mai mult, a fost a unei prietene, specialistă, de altfel, în manipulare, care a postat o imagine cu un cățel cu ochii rugători, iar deasupra ei un mesaj de genul: ”Eu când urmez să fiu omorât? Azi, mâine, sau poimâine? Sau, poate, peste o lună? Ce vină am eu? etc”

Acum, se știe clar, psihologic e deja demonstrat demult, imaginile sensibilizează mai mult decât cuvintele, iar imaginile însoțite de cuvinte sensibilizează și mai mult. Dar, după părerea mea, e limpede că aproape toate aceste imagini sunt manipulative deoarece, în primul rând, nimeni nu a zis că vrea să se atingă de câinii de rasă, de cei care ajută persoanele cu handicap, sau de cei care sunt utili pentru om.

Apoi, imaginile cu câini măcelăriți în masă și cu sânge împrejur au un scop cât se poate de pervers, încercând să inducă idee că așa se va întâmpla dacă se adoptă legea. Ori, deocamdată, nimeni nu știe cum va fi, nu se știe nici dacă legea va fi adoptată sau nu. În realitate nu se știe încă nimic clar.

În al doilea rînd, cei care manipulează prin imagini, atât știu să facă. Ei nu au niciun plan, nicio idee, nicio soluție concretă, nimic. Întrebarea de bază este: vrem sau nu să mai fie câini pe străzi? Cum răspund ei la această întrebare? Într-un singur fel: nu omorâți câinii. Desigur, nu-i omorâm, dar ce să facem cu ei? Tăcere.

Cainii vagabonzi - Utopia adaposturilor si cine are de castigat din asta

Varianta cu adăposturile, pe care o propun unii, este o soluție cât se poate de proastă, nu este nici măcar o pseudo-soluție, este o utopie pur și simplu. De ce este așa? Pentru că, e limpede, nu există locuri pentru cât de mulți câini sunt. Apoi, și dacă ar exista, în momentul în care bagi 65000 de câini în cuști, aceștia s-ar măcelări între ei mai rău decât dacă ar fi împușcați.

Întâmplarea face ca, o perioadă, în spatele casei mele de la țară să existe un astfel de adăpost pentru câini, construit de primărie. Nu pot să spun ce larmă era acolo seară de seară, ce urlete, ce scâncete, ce bătăi. Mai mult decât atât, omul care avea câinii în grijă, le vindea mâncarea cât putea de mult, iar câinilor le dădea firimituri. Peste toate acestea, la un moment dat, când primăria a considerat că nu mai e rentabil să susțină acel adăpost, a declarat că nu mai are fonduri și basta. Câinii au fost eliberați, n-a mai vorbit nimeni de ei, iar acum umblă în haite furând găinile oamenilor de prin curți. De aici și până la a fi otrăviți de către localnici e un pas extrem de mic și chiar se întâmplă uneori. Asta vor și susținătorii adăposturilor?

În mod categoric da. Iar dintre toți, cei mai înfocați susținători ai adăposturilor sunt cei din ONG-uri, pentru că ei sunt cei mai interesați ca problema să nu se rezolve. Ei vor câini pe străzi pentru că de pe urma acestora câștigă bani. Bani mulți. Această explicație a mea este valabilă prin ea însăși, nu are nevoie de nicio demonstrație pentru a exista. Se vede clar, cu ochiul liber, câinii sunt pe străzi, iar adăposturile sunt câteva. Banii s-au luat, s-au tocat pe salarii, iar câinii sunt, în continuare, o problemă. ONG-urile vor să mențină problema pentru ca să poată să toace la infinit sume de bani. ONG-urilor de acest tip le convin legile încurcate și lipsa măsurilor ferme. În acestă mocirlă, în România, ele trăiesc binișor, se ascund, țipă, dar nu fac mare lucru. Reacțiile din Parlament sunt de formă, în realitate se bucură cât pot că legea a ieșit în așa fel încât să poată supraviețui în continuare, invocând mereu și mereu grija față de câini.

Pe de altă parte, nu știu dacă a făcut cineva profilul unui ”iubitor” fanatic de câini maidanezi, dar mie îmi apare cam așa: persoană isterică, singură sau cu probleme în familie, în vârstă sau cu probleme de sănătate, inflexibilă, fără prea multă cultură, având mult timp liber la dispoziție și, pe alocuri, răutăcioasă. O astfel de persoană ”iubește” câinii pentru că nu poate iubi oamenii, sau nu este iubită de nimeni. Neputând lăsa nimic de la ea, nefiind tolerantă, se îndreaptă către câini pentru că aceștia nu-i cer nimic. Pe câini îi poate manipula, minți, ține la ușa sau ignora. Apoi, cu un colț de pâine, îi câștigă imediat de partea ei. Câinii nu cer, ci doar oferă. Pe câini îi poate folosi când are chef, după care poate uita de ei. Pe câini îi poate lăsa în frig și-n ploaie, ba chiar și nemâncați. Aceștia nu se supără. Ori, cu oamenii, nu merge așa.

Acum, evident că eu nu susțin uciderea câinilor în masă, deși am fost atacat de nenumărate ori de câini. În primul rând pentru că e o metodă barbară, care nu se potrivește cu secolul în care trăim. Și, în plus, nu câinii sunt vinovați fiindcă sunt pe străzi.

 Apoi, nu am fost educat în acest fel. Niciodată nu am omorât sau bătut un câine, nici măcar nu i-am lovit, iar apă și mâncare le-am dat de nenumărate ori (mă refer la cei din curte). Familia mea a adoptat zeci de câini, uneori unii simpatici, alteori niște javre ordinare, iar acum avem vreo patru. Toți cresc pe lângă casă și ne sunt de folos.

Îmi plac și-i respect pe iubitorii adevărați de câini (sau de orice alt animal), cei care își asumă responsabilități atunci când vine vorba de creșterea lor, nu pe istericii cu spume la gură care propun variante fanteziste, doar ca să se afle în treabă și să mai obțină un ciolan de ros. Într-o țară normală, în care oamenii s-ar fi respectat și ar fi vrut să rezolve definitiv o problemă, ar fi sterilizat pe banii lor câinii din jurul blocurilor, și ar fi fost mult mai bine pentru toți. În schimb, ei preferă să le cumpere oase și să le împrăștie pe trotuar. Sau să le arunce resturi pe geam. Așa își arată ei dragostea?

 Dacă s-ar fi făcut treaba asta de ani de zile, acum n-am fi avut niciun câine. Dacă oamenii ar fi sterilizat câinii de lângă bloc, dacă alții i-ar fi adoptat, iar dacă autoritățile și ONG-urile i-ar fi sterilizat pe cei de lângă orașe, problema ar fi fost rezolvată în cei 23 de ani. Totuși, dacă s-ar face susținut și în prezent, în mod cinstit, aș plăti și eu sterilizarea câte unui câine pe lună timp de un an de zile.

Din păcate nimeni nu vrea să ia măsuri concrete, realiste, umane, toți preferă  să se agite ca să nu piardă ceva, sau să câștige ceva. Alții se agită din prostie, iar alții din isterie. Din acestă cauză cred că problema câinilor este una fără soluție, mai ales că nimeni nu vrea să o rezolve.