miercuri, 31 octombrie 2012

Red Lights



Red Lights (Dincolo de întuneric) (2012), cu Robert De Niro, Cillian Murphy 
”Red Lights” mi s-a părut greu de înțeles la început pentru că nu-mi dădeam seama ce scop au cei doi care participă la o ședință de spiritism. Începusem să cred că filmul va insista pe ideea mult trâmbițată cum că spiritele și fenomenele paranormale există, ba chiar că s-ar afla printre noi și că tot noi nu știm să le facem simțită prezența. Am mai crezut că și acesta este unul dintre multele filme care încearcă – după care insistă - să ne învețe diferite metode prin care putem intra în contact cu ființe supranaturale. Era gata să-l opresc.
Însă, am mai avut răbdare câteva minute în plus. Și nu regret pentru că, apoi, am înțeles repede că e vorba de negarea acestor fenomene pe baza participării directe a doi oameni de știință, foarte sceptici fiind. Cei doi protagoniști reușesc foarte bine să combată toate ”evenimentele” cu tentă supranaturală la care participă și devin, astfel, un fel de repere în domeniu. Când în oraș apare, după o pauză de 30 de ani, un renumit medium care încearcă să își facă numărul vieții sale dând o reprezentație de zile mari, evident că cei doi intră și ei în fierbere. Personajul masculin ține cu tot dinadinsul să participe și să îl demaște pe cel bănuit din start a fi șarlatan, în timp ce femeia, partenera tânărului, refuză să se implice, marcată fiind de o întâmplare nedorită pe care a avut-o într-un studiou de televiziune în care era prezent și așa-zisul medium. Dramatismul este cumva amplificat de moartea subită a femeii. În aceste condiții, partenerul său, bănuind că ”celebrul supranatural” ar fi implicat în uciderea cercetătoarei, hotărăște să participe pe cont propriu la demascarea celui care se prezenta ca fiind capabil să vindece orice boală.
Totuși, până la urmă, care să fie adevăratul motiv pentru care protagonistul nostru și-ar risca viața încercând să dovedească lumii întregi escrocheriile unui tip fără scrupule și care câștigă enorm de mulți bani din asta? Ce a avut tânărul specialist de câștigat din această vânătoare de fantome, desfășurată ani de zile alături de o femeie care dezvoltase o obsesie din această meserie? Undeva, pe parcursul filmului, ea chiar îl întreabă: ”De ce nu renunți? Ești tânăr, poți să ai o carieră frumoasă, de ce stai cu mine”? Iar el se ferește în a da un răspuns clar.
”Red Lights” este un thriller supranatural, cu accente psihologice evidente, în care, în ciuda aparențelor, accentul se pune pe căutarea permanentă a celor asemeni nouă. Sentimentul de a fi diferit într-o lume croită după alte tipare provoacă o neliniște teribilă, o căutare neîntreruptă a unui suflet pereche. Din nefericire, nu de fiecare dată cel care caută și găsește ce își dorește. E greu de spus care e secretul împăcării cu sine în asemenea condiții.

16 comentarii:

  1. Eu sunt diferita. Ma simt diferita. Nu neg asta. Intr-o vreme ma numeam "unica". Acum, cand vreau sa par fitozasa, spun ca sunt "printesa". Sunt pretentioasa. Vreau ca oamenii sa fie, nu sa para. Sa fie frumosi si sinceri. Sa indrazneasca sa fie ei insisi. Cum insa prea putini se mai obosesc in acest sens, renunt. Renunt la cautari.
    Nu am vazut filmul, asa ca ma leg de ultimul paragraf pe care l-ai scris. Doar de el, deocamdata. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se zice că nu putem noi să-i schimbăm pe ceilalți, dar pe noi ne putem schimba. Vezi ce-i cu căutările alea! Cred că n-ai de ce să renunți, mai ales că ești tânără. Renunțarea înseamnă abandon. Nu te văd în stare ;)

      Ștergere
  2. Nu e vorba de renunţare sau abandon. Numai că o femeie de modă veche, aşa cum sunt eu, nu pleacă la vânătoare. Ea poate doar să accepte sau nu ceea ce i se oferă, Cosmin. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și dacă nu i se oferă ce-și dorește, ce face? (Sau, i se pare ei că nu i se oferă.)

      Ștergere
    2. Intrebarea e una capcana? Exista doua variante. Fie cauta fericirea la nesfarsit, asa cum e la moda, din pat in pat, amagindu-se ca intr-o buna zi o va gasi, si face asta inchizand ochii, prefacandu-se ca lucrurile evidente nu exista, si sufera din acest motiv, fie se vaccineaza sperand se se imunizeze si sa supravietuiasca, pur si simplu, intr-o lume atat de salbatica.
      Lume multa, oameni putini zicea cineva. Poate ca important e ca ea sa ramana OM, chiar daca toti cei din jur sunt oameni doar in exterior. Nu generalizam, pentru ca mai intalneste si cate un om, pe ici, pe colo, cat sa nu ajunga sa ii considere... banali. Femeile ca mine traiesc o drama continua, pentru ca e extrem de greu sa ai suflet in aceste vremuri. Sufletul e echivalentul suferintei. Poate de asta ne-a fost dat?

      Ștergere
    3. Întrebarea nu era una capcană. Îți era adresată, dar am zis să nu te întreb direct :). Dar să revenim la răspunsul tău. Eu zic că depinde cum privim lucrurile. N-aș zice că una care trece din pat în pat caută neapărat fericirea, sau că neapărat suferă din acest motiv. Am început să înțeleg, de câțiva ani buni, că salturile acestea prin paturile a diverși sau diverse țin mai degrabă de necesități fiziologice, decât de orice altceva. Evident că una care face asta, după un timp, când va fi arătată cu degetul, va spune: ”am crezut de fiecare dată că mă iubește și de aia i-am cedat”. Nu e chiar așa. Când îți pui mereu fundul la bătaie primul, nu poți spera la iubire. Există, e adevărat, și un procent infim, gen Mabame Bovary. Genul acesta de femei se aruncă în brațele fiecărui bărbat ca și cum acela ar fi ultimul pe care-l vor iubi, dar sentimentele le sunt trădate de fiecare dată pentru că ei sunt cu mult inferiori lor. Acolo da, este suferință adevărată.
      Pe de altă parte, nu știu dacă una ”vaccinată” e mai fericită decât cea care declară că suferă. Dacă vaccinatul se referă și la lipsa activității sexuale, cu siguranță nu e mai fericită. Frustrările sexuale, oricât ar fi de compensate pe alte planuri, refulează până la urmă. Uneori, frustrările sexuale menținute pe o perioadă lungă de timp, duc la nimfomanie. 99 % dintre oamenii cu care eu lucrez, au probleme sexuale. De fapt, toți avem, în mică sau mare măsură, dar ne e cel mai greu să le recunoaștem. Oricum, din ce am văzut, constatat, auzit, trăit etc., spun deschis că întâi e sexul și pe urmă dragostea (dacă e). Dacă nu, un timp, ajunge numai sexul. Pe urmă mai vedem. Din acest punct de vedere, oamenii se aseamănă foarte mult cu animalele și nici măcar spiritul nu-i salvează. Cei care s-au retras prin mânăstiri, asceții, filosofii gen Kant, pot fi suspectați de multe.
      Cred și eu că e foarte normal ca fiecare să rămână Om, adică să fie el însuși. Cred că nici prefăcătoria în sensul bun nu e în regulă pentru că ăștia își dau arama pe față când te aștepți cel mai puțin. Oamenii sunt dominați de ipocrizie la fiecare pas și de asta sufletele asemănătoare se găsesc atât de greu. Ipocrizia nu dă voie sufletului să se dezvelească așa cum e. Dacă tu spui că trăiești o dramă continuă, te excluzi. Toți trăim o dramă continuă. A ta poate fi doar mai mare, sau mai mică. Nașpa nu este să ai suflet mare, bun etc. chiar și în aceste vremuri (sunt atâția care au nevoie de sufletele bune), nasol este să pui suflet unde nu e cazul. Nasol este să ai așteptări de la cine nu poate să ofere nimic. Nasol este să ai așteptări rapide. Ori, și așteptările astea se împlinesc în timp, cred eu. Mie mi s-au împlinit, de fiecare dată, când mă așteptam mai puțin, sau nu mă așteptam deloc. Oricum, ești mult mai câștigat dacă îți arăți sufletul (când e cazul), decât dacă îl ții ascuns. Dacă îl arăți, ai șanse mult mai mari să ți-l găsească altul pereche.

      Ștergere
  3. Sunt multe de spus in legatura cu ceea ce ai scris. Clar e ca, in loc sa existe o evolutie sufleteasca, exista doar una sexuala, care ne face sa fim tot mai deschisi la indiferent ce sau cine, in timp ce, daca vine vorba de calitati umane, nu mai avem habar ce este sacrificiul, bunatatea, generozitatea sau amabilitatea. In schimb, la 12 ani copilele procreeaza, fara probleme. Nasc pui vii si sanatosi. Ne-am setat sa fim animale, nemaiobosindu-ne sa ne deosebim de ele...
    Nu cred in unicitatea dramei mele. Dimpotriva. Fiecare om isi are si suferintele.
    Daca 99% vin la tine manati de frustrari sexuale, inseamna ca sexualitatea conduce lumea. Mai poti avea incredere in cel ce iti jura credinta? Sau in cea care te ia de sot, cu ochii in lacrimi, cand, dupa scurt timp, creierul amandurora este inlocuit?
    Stiu, acestea sunt probleme existentiale fara raspuns.
    Weekend frumos iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevărat că sexualitatea conduce lumea. Asta a spus-o Freud, demult. Și cred că a avut dreptate. Gândește-te numai la orgiile sexuale ale romanilor în Antichitate. De-a lungul timpului se știe că au fost amante ale regilor care au influențat politicile lumii. Mi se pare că și amanta lui Hitler a fost evreică, deși el a omorât milioane de evrei. Dar pe ea a cruțat-o, s-a și căsătorit cu ea. În prezent se vorbește deseori de amante ale șefilor de state sau de guverne care ajung miniștri (Udrea, de exemplu), le merg afacerile, iau decizii în numele a milioane de oameni etc. Mai mult, șefi de state (Sarkozy) și-au părăsit nevestele pentru relații sau căsătorii cu amante mai tinere sau fotomodele. Berlusconi e un alt exemplu. Evident că toate aceste fapte au la bază, fără niciun dubiu, o conotație sexuală extrem de puternică. Și, cu siguranță, aceste amante/partenere/soții îi influențează cât pot pe bravii lor bărbați care conduc lumea.
      Dar tu ai înțeles greșit mai sus, am zis că 99 % dintre cei care vin la mine au și probleme sexuale. Asta înseamnă că ei vin, de obicei, pentru alte probleme dar, în timp, căpătând încredere, încep să vorbească și despre problemele sexuale. Nu întotdeauna acestea din urmă sunt cele mai importante. Un schizofrenic, de exemplu, are ca problemă de bază starea sa psihică: voci ciudate, stare depresivă, idei de urmărire, comportament bizar etc. Pe lângă acestea, îl preocupă și sexul fiindcă e o necesitate umană. Cum nu poate să și-o satisfacă prea ușor, devine un frustrat sexual, care frustrare îi influențează negativ și starea psihică. Situația se complică foarte mult pentru că, chiar dacă, în realitate, nu ar fi respins de femei, el are impresia că va fi respins și, de aceea, nu are curaj să le abordeze. Imaginea de sine se erodează accentuat, omul devine un timid, un depresiv etc. Iar partea rea este că, în continuarea, sexualitatea din el pulsează. În cazul oamenilor considerați normali, ei pot veni la terapie pentru orice tip de problemă dar, până la urmă, ajung să spună că nici pe plan sexual nu sunt foarte în regulă. Iar asta le influențează, zic ei, și psihicul și viața și relația de cuplu (sau lipsa relației).

      Ștergere
  4. Evoluăm sau dimpotrivă, dacă aşa e situaţia? Măcar în privinţa lebedelor nu avem emoţii. Ele sunt monogame. Am avea de învăţat de la ele, se pare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar știm, oare, dacă lebedele sunt cu adevărat fericite așa? Evoluăm pe o parte, dar pierdem enorm în alte părți. Așa cred.

      Ștergere
  5. Nu stim cat sunt de fericite lebedele. Insa, scutite fiind de gelozii, trebuie sa fie macar multumite. Nu se vor teme niciodata ca partenerul de viata se va uita dupa alta fusta sau ca partenera isi va dori un mascul mai feroce.
    Printre pacientii tai, oameni cu probleme de care sunt constienti, asadar nesuferind de boli psihice grave, nu intalnesti numeroase angoase provocate de gelozie?
    Daca e sa ma intrebi ce cred despre constantza unei relatii, daca e bine ca cei doi sa imbatraneasca impreuna, agonizand, raspunsul e ca doar una din parti va agoniza. Cealalta va fi perfect fericita sa scape de lanturile la care, de bunavoie, s-a inhamat, casatorindu-se. Partea instabila va fi mai fericita in superficialitatea ei, in timp ce cea stabila se va face farame (vezi "Lorelei" a lui Teodoreanu). Crezi ca Luli merita ce i s-a intamplat?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, gelozia e o cauză principală a problemelor de cuplu. O să ți se pară ciudat, dar gelozia apare și la vârsta a treia, mai ales când unul dintre parteneri (de obicei bărbatul) e cu mult mai în vârstă decât celălalt. Gelozia însăși are ca principală cauză neîncrederea, în primul rând, neîncrederea în sine, apoi în partener. Dacă tu nu ai încredere în tine, începi să crezi că nu poți să-i oferi partenerului ceea ce-și dorește și atunci, crezi tu, el va căuta în altă parte. O altă cauză a geloziei este egoismul: vrei partenerul cu totul, numai pentru tine. Îl consideri un fel de jucărie a ta care vrei să te distreze numai când tu ai nevoie. Consideri că doar tu poți să-i oferi ceea ce-și dorește și că el trebuie să fie mulțumit numai cu ce-i oferi tu. Când iese din aceste tipare, doar și printr-un zâmbet nevinovat aruncat altcuiva, castelul ”fericirii” tale începe să se destrame. Apar suspiciunile, gelozia etc. Simptomele geloziei sunt greu de tratat, dar intervenția se axează pe redarea încrederii în sine a celui gelos. Apoi, cel gelos trebuie făcut să înțeleagă că el nu poate să-i ofere totul partenerului, acesta din urma are și el nevoie de libertatea lui, de intimitatea lui, de liniștea lui etc., iar atunci când și le rezervă, nu dă dovadă de infidelitate, de nepăsare etc. Că tot vorbeam de sexualitate, iată un exemplu de gelozie pornind de aici: o soție care nu-și satisface (real sau doar în mintea ei) soțul, poate deveni extrem de geloasă pentru că ea va crede că el își va face o amantă ca să-l satisfacă cum ea nu poate sau nu vrea. Astfel, se intră într-un cerc vicios, cu cât ea e mai geloasă și pornește mai multe scandaluri, cu atât el se va îndepărta sufletește mai mult de ea până când el chiar își va face o amantă. În astfel de cazuri se poate spune că soția l-a împins pe soț în brațele amantei.
      Din păcate n-am citit ”Lorelei”, știu că am citit în liceu doar ”La Medeleni”. Nu știu ce să zic de Luli. Am auzit și eu varianta că o căsătorie ar fi o închidere, o limitare maximă a libertății. Sunt multe de spus aici. Am și eu varianta mea. Tu ce crezi?

      Ștergere
  6. Uite că ai punctat ceea ce mă interesează în mod deosebit, atunci când ai spus: "cu atât el se va îndepărta sufletește mai mult de ea".
    OK, am căzut de acord. Sexul este o necesitate fiziologică. Dar dacă se întâmplă ca partenerii să aibă şi suflet? Că nu e nicio filozofie să faci sex. Problematic e când te implici sufleteşte. Ideal ar fi ca toţi cei implicaţi în relaţii sexuale să aibă la bază şi o atracţie faţă de personalitatea celuilalt, nu doar faţă de ideea de sex. Dacă fiecare bărbat căsătorit ar căuta la amantă mai întâi sufletul, nu trupul, cred că ar exista mai puţine amante.
    În legătură cu căsătoria, eu cred că, dacă nu întâlneşti persoana potrivită, mai bine nu te căsătoreşti. Poţi avea relaţii pasagere, poţi să te implici, dar, dacă simţi că nu e ceea ce ai nevoie, mai bine nu te căsători. Când te căsătoreşti din dragoste, nu din calcul, deja ştii că "eul" este înlocuit de "noi". Sau chiar de "el", respectiv "ea". Nu are rost să te căsătoreşti dacă nu eşti capabil de sacrificiu şi dacă nu îl/o simţi la fel de capabilă de acest lucru. Dacă ai noroc, el/ea va vedea lucrurile în acelaşi mod.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred că toți au suflet, numai că nu și-l deschid cu ușurință față de partener. Ca să-ți deschizi sufletul în fața partenerului, depinde enorm și de el. Trebuie să simți că te ascultă, că te înțelege, că te apreciază etc. Oricât ai fi de cult sau de profund, oricât ți-ai acuza partenerul, dacă îl tratezi de sus, cu aere de superioritate, acela nu va iniția niciodată o deschidere adevărată către tine. Dramele sentimentale ale multor intelectuali țin de faptul că îi tratează prea de sus pe ceilalți, nu au răbdare cu ei, îi consideră incapabili, nepotriviți și, mai rău, se închid ei înșiși. Consideră că n-au cu cine să vorbească. În psihologie, când îi bagi pe toți în aceeași oală, sau când arunci asupra tuturor aceleași caracteristici, se numește generalizare. Oamenii generalizează enorm: ”toți sunt răi”, ”nu mai întâlnești oameni de calitate”, ”nimeni nu mă iubește” etc. Întrebarea ar fi, în acest caz, ce faci tu pentru a fi iubit/ă? Unii, dintre cei mai inteligenți, aruncă cu invective și răutăți asupra tuturor și spun că nu sunt iubiți/fericiți. Îți dai seama ce imagine își construiesc singuri. Și atunci, de unde iubire?
      M-am întrebat deseori de ce oamenii care nu sunt apropiați sufletește mai fac sex. Sau, de ce bărbați care își calcă nevestele în picioare, se mai culcă apoi cu ele. Sau, de ce femei (sunt tot mai multe) care disprețuiesc cu totul bărbații, considerându-i brutali, inumani, agresivi, limitați, obsedați sexual, needucați etc, acceptă relații intime cu ei, ba chiar le fac și sex oral. Nu mai întreb de ce se mai mărită. (Eu n-aș putea niciodată să am relații în felul ăsta cu o fată pe care, cel puțin, să nu o respect). Probabil că dorința sexuală e atât de mare, încât îi cedează, trecând și peste orgoliile cele mai mari. De asta zic eu că întâi e sexul și pe urmă urmează restul. De fapt, cred că n-ar fi atât de importantă acțiunea sexuală, cât contează descărcarea. Oamenii se simt foarte presați de tensiunea sexuală și, atunci, caută sa o elimine. Pentru asta, decât să te înjosești în fața unui partener pe care îl vezi ca pe o cârpă, mai ai la îndemână masturbarea. Numai că, acest act, de-a lungul timpului, a fost discreditat continuu, până când oamenii au început să se simtă rușinați când/că fac asta. (În realitate toți o fac, dar nimeni nu recunoaște). Și atunci se descarcă în/cu orice partener care le e la îndemână, chiar dacă, în realitate îl disprețuiesc îngrozitor. Dar, mă întreb eu, de ce ar fi mai rușinos să te descarci singur, în intimitate, decât atunci când plătești o curvă? De ce să te mai culci a doua oară cu un bărbat, chiar nevasta lui fiind care după ce te ..., te face curvă? Dacă o faci doar pentru eliminarea tensiunii, nu e mai de preferat varianta de care ziceam eu? E mult mai puțin înjositoare.
      În privința căsătoriei sunt de acord cu ce ai zis tu :).

      Ștergere
  7. ...”oricât ți-ai acuza partenerul” am vrut să zic ”oricât ți-ai asculta partenerul”,

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt unii intelectuali cu o parere atat de buna despre ei insisi, incat nu sunt iubiti de nimeni. Nici macar de partener, daca acesta nu e la fel ca ei. Despre inteligenta cred ca seamana cu frumusetea exterioara. Cata vreme nu faci parada cu ea, e minunat sa o detii. Cand incepi sa te sclifosesti, devii brusc antipatic.
    Am vazut mai demult o emisiune televizata in care o duduie povestea ca, decat sa te injosesti, riscand sa devii ridicol, combinandu-te cu persoane nepotrivite, mai bine te descurci pe cont propriu.
    Nu stiu pentru barbati cum e, inteleg ca e trendy sa fi avut cat mai multe la pat, spre a fi considerat barbat "bine", insa clar nu le pot intelege pe femeile care au drept scop o viata de familie implinita, pe care o cauta in cluburi, noaptea, la 2. Dupa cum n-am sa pot intelege niciodata cum o femeie care a iubit un barbat ajunge sa il iubeasca pe cel mai bun prieten al acestuia, cand cel pe care il iubise a respins-o si a descris-o drept "proasta". Sa spunem ca ratiunile (bolnave) ale femeii se refera la notiunea de razbunare: nu m-a vrut X, lasa ca ii demonstrez ca il iau pe Y, care ii e cel mai bun prieten. Insa cum poate Y sa accepte asta? Nu e un compromis dezgustator? Isi mai poti mentine cei doi relatia de prietenie, sau X se va arata dezgustat de alegerea lui Y, Y fiind perfect multumit, in aparenta? Vezi cate intrebari?
    Am vazut multe cupluri in care armonia s-a diluat din cele mai ciudate motive: "ma-ta nu a fost la fel de contabila ca mama, ci a fost taranca ce-a stat la coada vacii", am auzit-o pe o cucoana. OK. Si asta era cea mai grozava treaba pe care o gasise pentru a i-o reprosa sotului? Cand s-a maritat de ce nu a stiut de asta?
    Sau: se casatoresc si ea descopera ca el nu e doar al ei. Daca relatia sa cu parintii e mai mult decat salbatica, relatia lui cu parintii e stransa. Lucru dovedit in perioada cat au fost impreuna. Banuiesc. Sau nu au avut timp sa observe de ce sentimente e calauzit celalalt in privinta parintilor, ocupati fiind sa faca sex? Si auzi alte reprosuri: "pentru tine ma-ta e mai importanta!", blabla.
    Cred ca fiecare situatie din lume isi are compromisurile peste care poti sau nu sa treci. Cu cat mai tanar esti, cu atat mai apt sa te adaptezi cerintelor celuilalt esti.
    Asta in timp ce unii dintre noi sunt pur si simplu condamnati la viata. :)

    RăspundețiȘtergere