Iedera (carte)

Grazia Deledda a fost una dintre cele mai importante scriitoare italiene, care a și câștigat Premiul Nobel pentru Literatura în anul 1926. S-a născut în Sardinia, iar după ce s-a căsătorit, în 1890, s-a mutat definitiv la Roma. Ce este foarte interesat la Grazia Deledda e faptul că aceasta nu a avut nicio pregătire în domeniu, nici măcar cultură teoretică, ci a fost autodidactă. Chiar și așa, se pare că a fost o scriitoare foarte prolifică din punct de vedere literar, opera sa cuprinzând, de-a lungul celor 64 ani de viață, nu mai puțin de 50 de cărți, cele mai multe fiind romane. Prima ”întâlnire” a mea cu această prozatoare s-a produs în liceu, când am descoperit-o din întâmplare și mi-am propus încă de-atunci să-i caut cărțile dar, negăsindu-le la timp în biblioteca pe care o frecventam, am uitat pur și simplu de ea.

Personajul principal în ”Iedera„ este Annesa, o fată deosebit de frumoasă, ajunsă de mică într-un sat oarecare, rămasă orfană în urma morții unui cerșetor  împreună cu care umbla din loc în loc, apoi găsită de un nobil local care o ia, o aduce acasă și o crește în familia lui. Nobilii, deveniți  de-acum protectorii săi, duceau la început o viață îndestulată, plină de ospețe și lipsită de griji. Cu timpul, din cauza risipei și a proastei gestionări a averii, cei care erau considerați bogați odată, încep să sărăcească treptat, până când ajung să nu-și mai poată plăti taxele și datoriile și, din această cauză, riscă să le fie luată casa, iar ei aruncați în stradă. Povestea din ”Iedera„ începe exact în acest punct, când familia Derechi se află în pragul colapsului. Dintre toți, cea mai preocupată de situația nenorocită în care se găsește familia pare a fi tocmai Annesa care, culmea, nici măcar nu este rudă prin alianță cu aceștiaa, dar se consideră de-a lor, întrucât nu fusese niciodată tratată ca o slugă și nici nu i se reproșase nimic niciodată. Autoritățile le impun un termen fix , destul de scurt, până când trebuie achitați banii, altfel vor pierde casa. În aceste condiții, nobilii bătrâni își pun speranțele în nepotul lor, Paulu, un tânăr atrăgător și el, rămas văduv de timpuriu și având o fetiță de crescut. Paulu însă nu avea nicio idee de unde ar putea face rost de bani. Mai mult, niciodată nu lăsase impresia că ar fi capabil să gestioneze situația, se dovedise doar  a fi petrecăreț și cheltuitor, imatur și superficial.  Cu toate acestea, Annesa este îndrăgostită nebunește de el, iar pentru a salva casa și a rămâne lângă iubitul ei, ea va comite, vom vedea, un gest cu totul necugetat care îi va schimba definitiv viața. Iar libertatea conștiinței ei va fi răscumpărată cu prețul unei suferințe îngrozitoare.   

Imediat după ce am citit cartea, mi-a venit în minte comparația Annesei cu Vitoria Lipan, dintr-un roman celebru al lui Sadoveanu. Mi se pare că cele două se aseamănă prin determinare, curaj și voluptate. Annesa este la fel de hotărâtă să-și salveze iubitul, cum era Vitoria sa-i găsească pe ucigașii bărbatului ei. Curajul le însoțește peste tot pe cele două protagoniste, iar la Annesa apare nu atât în punearea în aplicare a intenției sale, cât în dorința de a-și primi și executa ”pedeapsa”, cu scopul de a se curăța sufletește. Tot ceea ce face Annesa, de la vorbe până la sărutări, de la teamă până la căință, de la modul cum gândește până la ceea ce pune în practică, este învăluit într- o voluptate dementă. Annesa face parte din pleiada de personaje care trăiesc la maxim ceea ce simt, iar tocmai această exaltare neobișnuită a simțurilor anuntă o tragedie iminentă în viața lor. Tragedia are ca bază de plecare tocmai dragostea celor doi, în cazul de față, dragoste care nu este deloc una sănătoasă sau echilibrată, ci este, mai degrabă, bolnavicioasă și greu de temperat. Cuprinsă de pasiune până la disperare, orbită cu totul din cauza dorinței, tânăra femeie nu vede deloc adevăratele ”calități„ ale iubitului ei imatur, iar singura ei rațiune este aceea de a rămâne alături de el, în orice condiții. Iată ce îi mărturisește aceasta într-una din nopțile în care își trăia mistuitoarea pasiune alături de el: ”Taci, taci, spuse ea printre sughițuri, eu fac asta spre binele tău. Eu sunt sluga ta și n-ar trebui să fac altceva decât să tac și să te ascult în genunchi. Tu ai dreptate, Paulu: sunt proastă, sunt proastă...sunt nebună. Uneori îmi vin idei ciudate, de parcă-aș avea febră. Aș vrea să plec în lume, desculță, cerșetoare, să caut norocul pentru tine...pentru noi...Nu mă certa, Paulu, inima mea, nu mă certa; chiar tu ai spui odată că eu sunt ca iedera; ca iedera care se lipește de zid și nu se mai desprinde până nu se usucă”.

Romanul ”Iedera”, de Grazia Deledda, nu este ușor de interpretat, dar se citește repede datorită dialogului întâlnit la tot pasul și pentru că este concentrat în puține pagini. Autoarea aduce în prim plam o lume uimitoare, îmbibată de elementele de folclor, misticism și fantezie. Toate acestea se împleteesc într-un ritm aiuritor și îl vor bulversa pe cititor, care este obișnuit cu realitățile moderne, de tip occidental. În acest context, chiar și numele personajelor sună, parcă, ciudate la auz, iar peisajele luxuriante par desprinse din basme.

În încheiere, despre ”Iedera„ cred că se poate spune așa: place sau nu. A treia cale nu există. Cei care nu vor plăcea romanul, își vor da seama de asta repede, iar după maxim 5 pagini parcurse îl vor lăsa. Sunt în stare să fac chiar pariu.

P.S. Am citit cartea în urma lecturării unei prezentări făcută de o prietenă pe blog.