Alte ipocrizii

Nici n-a trecut atât de când m-am însurat, adică nu mai mult de șase luni, și dacă ceilalți au renunțat la întrebarea „când faci nunta?”, au început cu „dar copii când faci?”. Dacă le spun că o să fac când simt, sau când o să fiu pregătit, sau când o să obțin ce-mi doresc înainte de copii pentru a-i putea crește cât de cât în condiții decente, sau, de ce nu, poate n-o să fac niciodată, pentru că nu întotdeauna pot toți să aibă copii, iar condițiile pentru care nu pot sunt reale, diverse, complexe, ciudate, medicale etc., ceilalți îmi spun că acum e momentul, că acum sunt tânăr, că acum îmi vor fi dragi și tot acum o să am răbdare să-i cresc.

Oamenii funcționează după clișee mentale închise, date de ipocrizia societății. Pentru majoritate lucrurile sunt simple: te naști, faci școală, te angajezi, te căsătorești, îți iei casă, faci copii, îi crești și mori. Alte variante nu există, iar dacă tu ieși din tipar și alegi să îți trăiești viața după alte standarde, ești catalogat ca fiind ciudat.

Oamenii, din cauza îngustimii orizontului personal, dar și mânați de o comoditate a firii care nu le dă voie să se autodepășească niciodată, te întreabă și îți recomandă cele mai comune chestiuni, tocmai acelea care n-au nicio legătură cu superioritatea ființei și, în acest mod, te trag, teoretic, în jos, spre o viață oarecare și chiar spre o ciclicitate care compromite și anihilează spiritul. Măcar de-ar crede cineva în aceste chestiuni! Numai că nu crede nimeni în ele, sunt spuse ca să fie spuse, sunt spuse ca să se facă conversație, sunt spuse pentru că altceva nu le trece prin minte. Cunosc treburile acestea și sunt conștient de ele dar, totuși, mă enervez pe interior când le aud repetate la nesfârșit, și nu doar în legătură cu mine le aud, ci și cu alții.

Toate nu sunt decât ipocrizii. În realitate fiecare are grija lui și doar pe a lui și, probabil, așa este și normal având în vedere că omul este o ființă ce manifestă un egoism pur. Problema nu este că omul ar fi egoist, ci de ce se preface că-i pasă când, de fapt, nu-i pasă. Ba nu, mă înșel, îi pasă, dar numai pe bani. În rest vorbim ca să ne aflăm în treabă, sau vorbim ca să nu tăcem.