„Teroarea” iernii și manipularea prin media

E limpede că la televizor n-ai ce să vezi, dar parcă nici nu pot să nu-l deschid deloc, așa că-l mai pornesc din când în când, dar ce am văzut de sâmbătă dimineața și până azi, și cât o mai dura de-acum încolo, pare, din nou, că a întrecut orice limită a bunului simț. Zi și noapte se vorbește numai despre iarnă și zăpadă și așa de uluiți sunt toți fiindcă a nins acum, că zici că ne-am afla într-o țară din centrul Africii, unde nu ninge niciodată, și nu suntem în România, unde e normal să ningă încă din noiembrie și să se topească abia la sfârșitul lui martie.

Evident că toată lumea știe treaba asta, mai ales cei din televiziuni și oamenii politici știu, dar fac acum pe neștiutorii, îngrijorați părând a fi față de nație și speriați de moarte ca nu cumva să pățească cineva ceva, pentru ca, pe de o parte, să creeze impresia de urgie a naturii abătută peste țara noastră, iar pe de altă parte, se știe, din manipulare și minciună se adapă și unii și alții.

Între televiziunile de știri și politic există o legătură perfectă și indestructibilă care funcționează ca în cărțile interzise publicului încă din clipa în care televizorul a apărut pe acest pământ. Din momentul în care creezi impresia că vine Apocalipsa odată cu prima zăpadă viscolită, rețeta ”succesului” devine extrem de simplă: televiziunile își trimit oamenii în câteva sate izolate în care a nins mai mult, reporterii stau de vorbă cu câțiva amărâți care așteaptă să vină alții să le facă drum cu lopata în curte ca să se ducă ei să-și ia lemne pentru foc, iar băieții isteți din platouri rumegă non-stop ”realitatea” de pe teren și o prezintă în așa fel încât să creeze senzația de panică. În vremea asta, milioane și milioane de naivi se uită cu ochi curgători să vădă cum a nins în sate de care n-a auzit nimeni niciodată și le plâng oamenilor de-acolo de milă. În realitate nu interesează pe nimeni ce se întâmplă cu o babă sau cu un moș rătăciți prin cine știe ce cătune, ceea ce atrage este senzaționalul situației, morbidul, răul pe care îl îndură alții, disperarea lor.

În celălalt plan, politicienii exploatează și ei ”realitatea” cât pot de bine și dau impresia că muncesc de nu mai pot și că se află la datorie, iar scopul nedeclarat al lor este acela de a crește înzecit în ochii electoratului sensibil la asemenea acțiuni. În loc să apară în conferințe de presă și să răspundă la întrebări punctuale (cu toate că ar fi mai bine dacă n-ar apărea deloc), Ponta a dat ordin să intre ziariștii la el în birou și să-i transmită live ședințele de Guvern intitulate pompos ”Comandamentul de iarnă.” Astfel, odată ”realitatea„ fabricată de către televiziuni, când ”teroarea albă” pare că face ravagii în toată România (în realitate n-au fost atinse de vreme rea mai mult de 11 județe), când se dau coduri peste coduri de nu mai știe nimeni dacă mai există ninsoare fără cod, ”Comandamentul primului-ministru” apare din televizoare ca o mână salvatoare care vine să scoată țara de sub zăpezile ucigașe.

Și ce aflăm de la întrunirea miniștrilor îmbrăcați în pulovere de sute de euro, adică în ținută de teren, ca să pară că au venit direct de la cazma? Că o gravidă a fost dusă la spital cu o șenilată cât un tanc; că zece militari au făcut drum cu lopețile până la o mănăstire și le-au dus călugărițelor de-acolo apă și alimente; că cinci drumuri naționale și trei zise autostrăzi s-au redeschis traficului; că în județul X mai sunt înzăpezite atâtea sate; că primarul și prefectul de nu știu unde au dispărut și nu li se dă de urmă; că Ministerul Apărării a scos din garaje elicoptere, mașini de intervenție rapidă, tab-uri și tancuri etc. Contează toate acestea? Contează, bineînțeles, dar numai ca statistici, sau luate caz cu caz. La nivel de țară însă, ele sunt insignifiante pentru că e firesc ca iarna să ningă, să se închidă unele drumuri pentru a fi ulterior deszăpezite, să rămână mașini blocate, să intervină autoritățile în unele situații și să le rezolve. Așa este peste tot în lume, nici nu se poate altfel, numai că la alții toate acestea sunt prezentate după ce trece iarna, ca oamenii să poată înțelege la rece ceea ce s-a întâmplat și modul în care s-a intervenit, și nu se amestecă voit evenimentele în timp ce acestea se desfășoară, așa cum se face la noi, televiziunile noastre dând evenimentelor o notă puternică de suprarealism și panică.

Dacă oamenii așteaptă ca Guvernul să dea ordine directe ca să se intervină în sate pentru ca drumurile să fie desfundate și casele să fie scoase din nămeți, înseamnă că situația la nivel mental e gravă. Avem de-a face aici cu același tip de mentalitate care funcționa și în vremea comunismului, când un ștab de la București dădea un telefon în teritoriu ca să se ia măsuri într-un fel sau altul. Oamenii au mentalul unui milog, unui neputincios care așteaptă să vină altul să-l ajute. Dă o zăpadă, dă o ploaie mai puternică, vine un ger, alții să aibă grijă de noi, noi suntem în stare doar să ne văicărim și să ne rugăm la Cel de Sus. Pare că în țara asta nu se poate face nimic fără ajutorul Guvernului, avem primari aleși degeaba, doar Ponta și liota lui dirijează totul de la București.

Manipularea cu deszăpezirea este atât de bine orchestrată încât ni se transmite, pe toate canalele media, că Guvernul face eforturi supraomenești pentru a salva oamenii. În realitate, repet, ceea ce se întâmplă este absolut normal: vremea poate fi capricioasă, dar autoritățile sunt datoare să intervină pentru a ajuta și salva populația, și tot ceea ce fac este prins în fișa postului lor, nu face nimeni muncă voluntară sau pentru binele comunității. În plus, nimeni n-ar trebui să știe ce fac autoritățile în teren, în afară de situația când ceea ce fac, nu fac bine.

Soluție pe termen scurt, pentru trezirea populației, nu există. Manipulatorii din politică și din media cunosc perfect treaba aceasta și profită de ea cât pot pentru avantajele lor. În momentul de față disprețul și bătaia de joc la adresa populației privitoare sunt totale și fără cale de îmbunătățire sau de stagnare. Situația este cu atât mai dramatică cu cât cei care par că ne salvează sunt, de fapt, călăii noștri.