sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Un exemplu de dispreț

Era târziu afară, cred că trecuse de ora 8 seara într-una din zilele trecute, când am fost la bancă să scot niște bani dintr-un bancomat. Am băgat cardul în aparat, am tastat suma, mi-a ieșit cardul afară, iar imediat după asta ecranul s-a făcut negru, ca și cum ar fi fost scos din priză, iar banii niciunde. Am așteptat câteva secunde să văd ce se întâmplă, nimic. M-am uitat atent, atât la bancomat, cât și în jur, și mi-am dat seama atunci că, în banca la care era alipit bancomatul, lucrau câțiva muncitori. Am bătut în ușă și i-am întrebat ce s-a întâmplat, dar n-am primit niciun răspuns clar, mi-au dat de înțeles că nu știu nimic. Am insistat și, până la urmă, văzând că nu plec, a venit un gardian care mi-a spus că nu știe nici el despre ce este vorba, dar că este foarte probabil să fi sărit o siguranță de la bancomat și astfel să fi ieșit din funcțiune. L-am întrebat cum e posibil, dar n-a vrut să-mi mai dea detalii, mi-a sugerat, în schimb, să sun la un număr de telefon afișat pe bancomat, să-i spun operatorului ce se întâmplase și să revin a doua zi la bancă și să rezolv problema. În același timp, mi-a dat de înțeles că n-am de ce să-mi fac griji, atât timp cât banii nu ieșiseră, ei vor rămâne blocați în aparat și, cel mai probabil, nici nu-mi vor fi fost scăzuți din cont.

Nu i-am dat crezare, căci mai pățisem tot felul de întâmplări bizare cu băncile, toate pe banii mei și în pierdere pentru mine, așa că m-am dus imediat să verific suma la un alt bancomat. Cum am tastat pinul și am dat să-mi afișeze soldul existent, am observat că aveam cu 200 de lei mai puțini bani, adică exact suma pe care o tastasem la bancomatul de dinainte. Cu alte cuvinte, bancomatul îmi scăzuse 200 de lei din cont, dar eu nu văzusem fizic acei bani pentru că, tocmai în momentul în care banii ar fi trebuit să iasă afară din aparat, acesta ieșise din funcțiune.

Am sunat, așa cum, probabil, ar fi făcut oricine în situația mea, la numărul de telefon afișat pe ATM. Am așteptat minute bune și, până la urmă, mi-a răspuns o operatoare care și-a spus numele imediat, m-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am spus. Mi-a răspuns că bancomatul respectiv îi apare în sistem ca fiind funcțional. I-am precizat că are în continuare ecranul întunecat și că nu se poate derula nicio operațiune la el. Mi-a zis atunci să revin a doua zi la bancă și să depun o contestație, după care m-a mai întrebat dacă mă mai poate ajuta cu ceva.

Când am auzit-o, nu mi-a venit să cred. ”Păi, m-ați ajutat cu ceva?”, o întreb. ”V-am spus că puteți veni mâine să depuneți o contestație.” ”Dar eu am nevoie de bani acum”, i-am replicat. ”Îmi pare rău, zice, n-am de unde să vi-i dau.Veniți mâine și depuneți contestația. Vă mai pot fi de folos și cu altceva?” Ce să-i mai fi zis? I-am spus că, oricum, nu mă ajutase cu nimic, mi-ar fi trecut prin cap și fără sfaturile ei să mă duc a doua zi la bancă și să spun acolo ce mi se întâmplase, numai că eu crezusem că ea îmi poate oferi o soluțe pe moment, dar cum nu mi-o oferise, i-am mulțumit și i-am răspuns că nu mai am ce să o întreb. Totuși, înainte de a închide, ca un impuls de moment, mi-a venit ideea să o întreb cât durează până se rezolvă contestația. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost halucinant: ”50 de zile lucrătoare”, zice.

Nu cred să fi avut vreo ieșire verbală violentă la auzul acestui răspuns. De obicei mă controlez bine în mai toate situațiile și, deși eram în pierdere evidentă în acest caz, cred că i-am vorbit civilizat. Nu rețin, totuși, ce i-am zis, probabil i-am spus că mi se pare a fi o nebunie sau o absurditate acel interval de timp atât de mare pentru a rezolva o problemă atât de clară, dar țin minte că ea mi-a replicat sub forma ”haideți să menținem un limbaj de bun simț. Altfel, voi fi nevoită să vă închid telefonul.”

Prin urmare, bancomatul băncii lor îmi furase mie banii, și tot eu eram acela care trebuia să mă port civilizat. Să zicem că așa ar fi fost normal, numai că puțin îmi păsa mie atunci, simțeam o nevoie disperată să o iau la palme, să îi trag câteva picioare în stomac și să o izbesc cu capul de asfalt. Și, poate, totuși, mi s-ar fi părut a fi fost o lecție prea blândă față de ceea ce credeam că merită.

În sfârșit, până la urmă am încheiat discuția cu acea individă robotizată, care nu avea niciun fel de cunoștințe cu privire la întâmpinarea furiei, ceea ce îmi demonstrează că, până la urmă, oricine poate fi operator, iar în secunda următoare m-am simțit nu doar speriat, ci și pierdut. M-am gândit că aceia ar fi putut fi ultimii mei bani, cu care urma să vin acasă, iar eu mă puteam găsi într-o gară sau într-un aeroport. Ce aș fi făcut? Rămas singur, poate în țară străină, poate chiar fără mâncare și fără credit pe telefon, ajungi cerșetor în gară, fiindcă, dacă stai după bancă, trebuie să aștepți 50 de zile ca să-ți primești banii înapoi, și nici atunci nu se știe sigur dacă problema ta se rezolvă în mod favorabil pentru tine. Iar situația imaginată de mine aici nu este tocmai întâmplătoare, cu banii pe care voiam să-i scot urma să-mi cumpăr bilet de tren a doua zi, să mai iau unele cadouri mici și să vin acasă.

Ținând cont de această întâmplare, m-am gândit în continuare dacă ar fi atât de imposibil ca banca, oricare ar fi ea, deși în acest caz e vorba de BCR, într-o zi oarecare, când merg să-mi verific contul, să-mi afișeze unul cu mult diminuat, sau inexistent. Iar când mă duc să fac contestație, să mi se spună că o să facă verificări timp de 50 de zile, iar după ce trece această perioadă, să mi se spună că, de fapt, contul mi-a fost spart, mi-au fost furați banii și că nu se știe ce se va întâmpla pe mai departe, căci e foarte greu să mai fie recuperați, dar să aștept, o să mă anunțe ei când rezolvă ceva. Rămas sărac, demoralizat și fără ajutor, cum să te mai judeci, cu cine și cu ce?

Iată cum, banul, devenit indispensabil în zilele noastre mai rău decât oricând, reprezintă o sursă permanentă de stres și panică, indiferent câți ai avea și oriunde i-ai ține. În societățile civilizate și dezvoltate, cele care respectă individul și drepturile lui, o bancă nu și-ar pemite să amâne 50 de zile rezolvarea problemei unui client de pe urma căruia trăiește. Chiar așa, eu mi-am luat salariul timp de patru ani prin BCR, plus că am primit alți bani, din alte surse, tot în contul BCR. Prin urmare, această așa-zisă bancă, în toți acești ani, a rulat sute de milioane, bani ai mei, și și-a extras comisioane din ei. Cu toate acestea, BCR își permite să mă amâne 50 de zile până a-mi da înapoi banii mei pierduți în urma unei defecțiuni (sau furt – pentru că nu știu dacă nu cumva acei muncitori au scos ATM-ul din priză după ce eu am tastat suma pe care voiam să o extrag) a bancomatului lor. Ce făceam dacă, în loc de 200, scoteam 2000 de lei? Sau 10000? Atunci, oare, tot așa procedau? Tare mă tem că da.

Acum, problema nu este numai a BCR, ci și a sistemului românesc. În general, tot ceea ce este românesc, fie că vorbim de servicii, de produse, de bănci, sau de altceva, înseamnă hoție, furt, jaf, manipulare ordinară, calitate proastă, bătaie de joc, dispreț față de client etc. De obicei nu cumpăr produse românești, iar dacă nu am încotro, mă feresc cât pot de cele fabricate în Moldova, Muntenia sau Oltenia (deși eu sunt oltean). Când vine vorba de bănci, cu toate că aș vrea să evit cât pot să am de-a face cu ele, le aleg tot pe cele străine 100 %. Sunt convins că toate băncile escrochează și fac cămătărie acoperită de lege, dar știu că cele românești procedează mai fără milă decât toate. La BCR am fost forțat să-mi fac cont și card, altfel nu-mi primeam salariul. Cu toate acestea, așa cum mă așteptam, BCR m-a înșelat de două ori și nu s-ar sfii să o facă și de-acum încolo. (A doua oară s-a întâmplat când n-am putut să scot 100 de euro din contul meu de euro, căci mi-au zis că le trebuie aprobare de la Centrală – habar n-am ce înseamnă asta – iar în momentul acela nu se afla nimeni în Centrală și mă îndemnau să revin a doua zi. Ideea e că mie îmi trebuiau banii urgent ca să plătesc două bilete de avion, altfel pierdeam rezervarea, așa că am fost nevoit să scot lei de la bancomat și să cumpăr cu ei euro, deși aveam peste 100 de euro în cont).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu